Practic izolarea acestor conducte cu smoală, elevilor practicanţi, cuprinşi la cest tip de operaţie, le-a ocupat aproape integral restul timpului rămas să efectueze şi alte operaţii cuprinse în graficul de execuţie a practicii. Pentru patru dintre elevii practicanţi cu această operaţie s-a încheiat practica comasată.
Alţi doi elevi practicanţi, au fost repartizaţi la muncă în subteran, profilul lor fiind de mecanici de mină. Se pare că lupta între generaţii avea conotaţii şi aici. Elevilor practicanţi nu li-s-a dat lămpi de carbid portabile, lămpi prin care se asigura iluminatul portabil individual. Lăcătuşul de orizont, acum era însoţit de unul dintre practicanţi, iar celălalt îi aştepta pe întuneric, până se întorceau de la locurile de muncă. Unul dinte băieţii repartizaţi cu lăcătuşul avea şi pe taică-l său muncitor în acelaşi orizont cu el. Cu toate acestea nu se puteau întâlni deoarece băiatul nu avea lampă pentru iluminatul în subteran.
În mină sunt foarte mulţi şobolani şi de dimensiuni apreciabile. Cine nu ştiu ce sunt aceia să fie fericit, dar nimeni nu şi-a pus problema cum poţi să laşi un copil de 15-16 ani singur între şobolani. Se cunoaşte că aceste vieţuitoare sunt protejate de mineri, şi de la aceştia îşi găsesc unica lor sursă de hrană. Poţi să îţi agheţi ori cât de sus traista cu merinde, găsesc ei metode ca să ţi-o mănânce cu merinde cu tot. Contactul direct între oameni şi şobolani nu se prea realizează, cu toate că minerii le urmăresc reacţiile care previn unele cataclisme, deoarece la vederea luminii se retrag din faţa lor cu sau fără traiste de merinde. Practicantul când „s-a văzut” în acel întuneric greu de realizat şi în laborator, a auzit şi simţit „vietăţile” care-l „inspectau”. Groaza de acele vietăţi l-a dus la un gând „salvator”. A aprins cârpele îmbâcsite de uleiuri şi motorine cu care se curăţau piesele maşinilor miniere. Nu ştim câtă lumină au făcut acestea, dar dacă nu era cu prezenţă de spirit meseriaşul care a simţit prima fumul, ar fi putut muri un orizont de oameni, şi printre ei era şi tatăl băiatului care a aprins cârpele. Acest neplăcut incident, cu ecourile lui „vădit umflate” pe întreaga exploatare, a persistat mult asupra comportamentului elevii practicanţi de la Rodna. Practic le-a adus un mare deserviciu, indiferent despre care elev era vorba. Este adevărat că: #dacă nu se stingea la timp, acel început de incendiu, putea gaza şi chiar omorî pe mulţi dintre pălmaşii subteranelor, dar nu s-a întâmplat şi bie a fost. Cu toate acestea, de câte ori aveau elevii vreo cerinţă, le erau „aduse pe tapet” , „incendiu din Galeria Terezia”. Se pare că acesta a devenit atuul acerb folosit „în lupta” dintre generaţiile de muncitori petrecut la Mina Rodna. Atunci şi-au dat seama tinerii muncitori de ce în ÎMNUL MINERILOR se spune :”În lumea noastră n-avem cer”. N-au speranţe. N-au dreptul la speranţe şi probabil de câte ori pot, „cine-i mai mare” şi are posibilitatea nu pierde ocazia de-a le aduce aminte. De-a începe viaţa activă fără speranţă.
Cu toate acestea, tinerii practicanţi, au crezut că odată cu această fază, să se fi încheiat “războiul” dintre generaţiile vechi şi cele noi. Au crezut, dar au rămas cu credinţa. Examenul de calificare, proba practică s-a dat tot la unitatea din Rodna. Cine n-a avut pe “nimeni” în exploatare n-a putut spera la note nici măcar bune.