Plecând de la învăţătura Noului Testament în care se spune: ”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5/44), şi constatând că bisericile sunt pline de mireni la fiecare slujbă, rămâi perplex cu gândul la ce învăţături primeşti la biserică, la şcoală, în familie şi cum se derulează viaţa în realitate. Constaţi că de fapt, în ultimul timp, relaţiile umane se deteriorează vizibil, că viaţa este una la biserică şi alta în realitate. Aici, fără a se simţi cineva jignit, dar exemplul dat de politicieni, care în imaginea noastră de electori, în momentul în care am introdus votul în urnă, i-am asemuit cel puţin egalii părinţilor noştri când le-am oferit puterea. Ce fac ei după alegeri cu ea mi-e ruşine să-mi aduc aminte. Cum îşi permit asemenea oameni să fie, slujbă de slujbă la biserică şi apoi să afli că din cauza lor au murit oameni şi animale, au fost inundaţii şi pe “gâtul ţării” au atârnat un lanţ greu, când apele au distrus locuinţele atâtor zeci de mii de oameni în urma lucrărilor de mântuială executate de firmele lor sau ale prietenilor lor, pe care nu-i doboară ruşinea, ba se simt insultaţi când li se spune! Cum i-au mai iubit ei pe cei pe care, consideră dânşii, că i-au prostit. Dar vorba lui Sergiu Vaida Vitalian…
De ani de zile, lumea municipiului nostru, se plânge că nu se poate duce în piaţă deoarece bande organizate de hoţi îi fură. Dacă a dat norocul peste tine, cum s-a întâmplat vineri 29 mai, şi dacă ai reuşit să-l prinzi de mână, în momentul “operării”, regreţi imediat deoarece apar nişte “băieţi”, blonzi nereuşiţi, cărora le-a uitat Dumnezeu măsurile, şi foarte calmi te întreabă: “Aveţi probleme domnu’?” după care-ţi regreţi faptul că “ţi-ai permis să observi fenomenul”. Câtă vreme fac ordine asemenea “persoane” şi nu acelea pe care noi le plătim pentru acest lucru, oameni obişnuiţi pe care nu-i apără bodigarzii personali, nu pot fii mulţumiţi, şi de cele mai multe ori, evităm să ne facem cumpărăturile în asemenea locuri.
Thursday, April 16th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: cart la poarta tristetii
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.