Dânsul ne-a spus că suntem recrutaţi pentru Şcoala de Ofiţeri la securitate. Am refuzat deoarece eram în prag de căsătorie şi nu-mi ieşeau celelalte pasenţe. Dar la revoluţie m-a fulgerat gândul că puteam fi eu în locul lui. A fost o fulgerare doar. Deci Tovarăşul Secretar de partid de la oraş, m-a chemat într-o rezervă a policlinicii unde mi-a spus că ori ce nevoi sau necazuri voi avea, eu sau familia mea, fraţii mei, să mă prezint la el că mi le rezolvă. L-am crezut dar nu în virtutea funcţiei ci datorită faptului că ne cunoşteam din „câmpul muncii” unde eram şi eu o verigă printre ceilalţi. Când m-a poftit la dânsul, stăteam pe o ladă mare de doi metrii. Doctorul Szabo ne-a rugat să-i dăm voie. A ridicat capacul cutiei şi în cutia de lemn era un miner din Parva. Era pregătit „pentru transport” . Domnul doctor Szabo avea în mână o seringă cu un ac de 25 cm pe care l-a înfipt în inima lui George din Parva şi i-a scos un lichid care probabil cândva a fost sânge. Ne-am retras ruşinaţi, că ne-am pus şezuturile deasupra lui George. Îmi aduc aminte că pe mama lui Nelu, pe soră-sa, de fapt pe toate femeile, le-au ţinut în faţa policlinicii. Femeile care-şi manifestau disperarea, şi ce poate fii altceva când au murit taţii a 43 de copii, le luau doctorii le administrau „calmante”. Doar la doi fraţi ne-a dat drumul în morgă pentru al îmbrăca. De fapt am dus doar hainele şi după ce autopsierul l-a „spălat „ cu furtunul cu apă rece, el l-a şi îmbrăcat. Nu ne-a permis să-l atingem pe mortul de frate-l meu. Atunci am auzit prima oră cuvântul: GREVĂ. Nu s-a întâmplat nimic, deoarece majoritatea morţilor erau Rodna şi i-au transportat, cât s-a putut de repede în localitatea de baştină. Acei care au fost îngropaţi aici, au „beneficiat” la înmormântări de mai mulţi „străini” decât de rude. Aveam vaga senzaţie că mergem, umblăm şi chiar gândeam cu încetinitorul. Era foarte multă lume la morgă, dar când să mă duc să prezint condoleanţe consătenilor care se întorceau în satul natal pentru ultima dată, mi-am dat seama că nu cunoşteam pe nimeni. De fapt familia noastră număra la morgă opt persoane. Eu nu m-am văzut cu ceilalţi din familie numai acasă. Este adevărat că existau maşini care transporta pe oricine, oriunde. Nimeni nu cerea bani sau relaţii. Parcă toate se ştiau de dinainte. Cum se adunau doi, cum apărea câte o persoană „afabilă” care „întreţinea” moralul familiilor. În acele momente nimeni nu s-a gândit să întrebe pe celălalt:”Tu ce mort ai aici?”

*****

Nelu s-a deplasat din locul unde s-a sfârşit Dani, loc care parcă i-a adus în suflet o mare greutate. Ciudat, dar parcă în tot trupul, simţea o sfârşeală. Gândurile sale care l-au urmărit atâţia ani, din nou îi dădeau târcoale. Se părea că oamenii spre a căror locuri de muncă se grăbea, Condrate şi Bălai nu şi-au mutat frontul în acea zi. Dacă aşa au stat lucrurile, s-a putut întoarce acasă printre ai lui. A băut cu mamă-sa un pahar de vin care l-a ameţit puţin, dar poate şi faptul că s-a împăcat cu mamă-sa, gândul lui care-i apăsa de mult inima, s-a ivit ocazia că l-a putut „pune jos” după atâţia ani de supărare. Se uita la Ioana, nevastă-sa care-i ţinea fetiţele în braţe. Uite ciudăţenia, parcă nevastă-sa ţinea în braţe şi un băieţel, dar nu ştia de ce băieţaşului nu-i vedea faţa. Apoi ca şi cum vinul îşi făcea efectul, îl toropea din ce în ce mai mult, îi tot venea să se întindă. Îi plăcea mult mai ales că nu mai simţea nici capătul spălătorului la picioare. Era bine. Era foarte bine. De aici gândurile au început a I se înceţoşa trecând punţile întunecate Stix-ului, în împărăţia lui Hades în braţele morţii. Ortacii l-au găsit întins nu departe de locul unde, al său bun prieten Dani şi-a lăsat şi el, cu câteva zile în urmă, sufletul. Gazul de la puşcătură l-a adormit pe veci.
„S-a rupt un lanţ plin de iubire”