– Omule bun, pisica aceasta n-a văzut niciodată fundul farfuriei sale. Farfuria îi este întotdeauna plină cu mâncare. Îmi aduc aminte că noi acasă, cunoşteam blidele şi castroanele cu ochii închişi. Cum eram mulţi copii întotdeauna ne era foame. „Ştergeam” fundurile vaselor cu pâine să nu rămână nimic în ele, că aproape le şlefuiam pentru a „culege” tot ce ar fi fost posibil să nu fi încăput în lingură, sau pe o furculiţă. Şi uneori oamenii folosesc expresia cu :”viaţă de câine”. A noastră, atunci, ce fel de viaţă o fi fost? Chestia asta la pus pe gânduri pe Nelu. Şi el era exponentul unei familii cu opt persoane. Şi lui i-a adus aminte de copilărie observaţia lui Dani.
Pe marginea vasarâşului, din acea galerie, într-o clăire ireversibilă se mai vedea un noroi gros, roşiatic, o parte din viaţa lui Dani căruia armăturile i-au rupt picioarele. Erau acele picioare care la fotbal, a speriat pe toţi acei ce apărau porţile, împotriva echipei lui Dani. Trăgea cu ristul necruţător şi neaşteptat. Cât l-au rugat rodnenii să nu vie, să joace la Minerul Rodna, să poată intra şi ei în „C”, dar Dani a lăsat totul şi a venit la Şuior. Aici probabil ca i-a fost scris să dea în primire. Nelu avea senzaţia că Dani îl însoţeşte spre locurile lui de muncă.

******
Dacă tot lucrul s-ar fi mutat numai în subteran, aşa cum intuiţi, cu toţii ar fi fost nemulţumiţi. Practic, datorită câştigului mare ce li-l oferea lucru în carieră, exploatarea prin subteran nu era pregătită în aşa măsură, pentru a concura cu producţia dată de carieră. O altă problemă, nimeni nu mai credea că se va putea reveni la forma iniţială de lucru, exploatarea în totalitate a muntelui, până la poale, prin carieră. Şi poate că aceasta era adevărata problemă, tuturor le era frică să intre în acest subteran, unde stabilitatea rocilor era periculos de precară şi lucrul devenea un sacrificiul inutil. Nimeni nu era atât de „flămând” sau nesăbuit pentru a trece la munca din subteran aici la Şuior. Armăturile de susţinere, fie că erau TH-uri, fie că era făcute din şină C.F.R. de 70kg/m, toate primeau nişte contorsionări de parcă a apărut „Strâmbă fiare” aşa arătau de rău. Asemenea presiuni nu s-au văzut numai la tunelul de la Mestecăniş din Moldova unde o scurgere a grohotişului a „ţinut” construcţia a opt metrii de tunel mai bine de opt ani. Şi acolo ca şi aici pe haldă stăteau vrafuri de fiare contorsionate, care cândva erau armături de susţinere. În atari situaţii, parcă toţi evitau lucrul în mină şi prelungeau cât puteau definitivarea lucrului în carieră în vederea trecerii întregii producţii de minereu de la Şuior pe exploatarea prin subteran

* * *

Eram la Policlinica II cum îi spune acum. Secretarul Comitetului Orăşenesc de Partid m-a chemat la dânsul. Ne cunoşteam de când a lucrat şi el la Săsar şi atunci a vrut să mă pună secretar UTC pe uzină. Până atunci mi-am dorit acel lucru, de atunci nu am dorit să „activez” nici în ruptul capului. Cum s-ar spune am „gustat” din anumite culise şi nu-mi permite-am, cum nu-mi permit nici acum să mint, de aceia nu sunt bun în nici-un partid, cu toate că sunt destule din astea.
A venit revoluţia şi am văzut şi eu „Noaptea generalilor” prezentată de Băcanu şi când l-am văzut pe fostul General care conducea destinele securităţii, mi-am adus aminte două lucruri. Înainte de-a mi se propune funcţia de secretar UTC pe uzină, a venit un ofiţer care ne-a adunat pe acei care aveau şcoală profesională (nu liceu) şi „origine socială bună”. Din toţi, doar trei am rămas între „aleşi”.