În ziua de 20 iunie au terminat de excavat ultimul depozit subteran, lucrare executată pentru introducerea a câtorva zeci de tone de explosiv, încărcătură recunoscută ca cea mai mare cantitate de explosiv, consumată până atunci, la o asemenea puşcare. S-a considerat că aceasta ultimă împuşcătură, va da şi ea, cea mai mare cantitate de minereu derocată din carieră, cantitate ce o să le ajungă pentru întregul necesar al lunii respective, deoarece erau şi ei convinşi că, încă o puşcătură, nu numai că nimeni nu a mai fi îndrăznit s-o facă, dar dacă acest lucru s-ar fi făcut, pilierul de siguranţă care „ţinea cariera în spate” şi care dădea destule semne că este la limită de jos a siguranţei, ar fi cedat, situaţie care ar fi putut produce o catastrofă de proporţii, de neimaginat. În momentul exploziei dirijate de acum, ultima care şi-au mai propus s-o realizeze, întregul masiv s-a ridicat într-o zvâcnire de cutremur, după care s-a reaşezat de parcă ar fi venit pacea mult dorită. Lucrurile se petreceau în jurul orei 13. Cu câteva zile înainte, Dumnezeu a vrut să ploaie şi a plouat atât că deasupra lucrărilor miniere s-a format, în golul lăsat de carieră un mic lac. Acum de vre-o trei zile era un soare arzător, dar balta n-a scăzut prea mult. Apa din lacul format a prins gazele de la puşcare şi le-au coborât sub proaspăta puşcătură, căutând locuri pe unde s-ar putea dispersa. Pericolul a devenit îndoit deoarece gazele sunt reţinute în mari cantităţi de apă, element care nu permite dispersarea lor. Tot în această ultimă puşcătură, poate că nu s-ar fi numit: catastrofă dacă nu „şi-ar fi dat mâna” gazele rezultate din puşcare, apa care le-a reţinut pe acele gaze, dar şi acea cantitate de apă, din micul lac, care au transformat o mare parte a minereului în grohotiş, material fluid ce a obturat locurile pe unde probabil s-ar mai fi putut evacua puţine gaze, din cele rezultate de la puşcarea masivă.

***

Nelu cu inima strânsă că-i lasă pe ai lui şi în această zi acasă, şi-a sărutat fetiţele şi soţia, pe mamă-sa, apoi a insistat din nou cu rugămintea către mamă-sa, de-a face bine să-l aştepte până la întoarcerea din şut. Avea şi el acum o dorinţă, ca acum, de această dată, să-şi ţină ziua de naştere cu întreaga familie, lucru de neconceput al până acum, pentru simplu motiv că… nu i s-a mai ivit asemenea posibilitate. Acum a terminat-o cu şcoala, cu armata, o parte dintre problemele cu serviciu s-au mai estompat, şi evident că îş dorea şi el o cât de mică sărbătoare, prilej de-a mai uita de multele necazuri ce încă nici el, dar nici alţii nu i le-au rezolvat.
De fapt în toată viaţa lui de până acum, şi din momentul de când era căsătorit, şi-a dorit să dobândească un apartament, pentru familia pe care şi-a făcut-o. A fost incorporat la arma „securitate” pentru pază la obiectivele din Bucureşti. Împreună cu un frate, a reuşit să rezolve problema recuperării tuburilor de cartuşe trase cu armele automate. Comandantul de batalion le-a promis tuturor militarilor care deţineau o meserie, că acel care rezolvă această problemă, a tuburilor de cartuşe trase, ce frecvent se pierdeau la trageri, el, în calitate de comandant, le garantează că le va rezolva problemele cu locuinţa, mai ales acelor care, aveau nevoie imperioasă de o locuinţă.