Apoi cantitatea de minereu raportată era cu mult sub estimări şi nu sub formă de depozit, cum erau previziunile făcute în urma atâtor probe luate, cu sondezele, înainte de depunerea documentelor de deschiderea exploatării. Deci au plecat cu mari deficite în exploatare care, pe parcurs, în loc să se recupereze, s-au dovedit a fi insurmontabile.
Galeriile care s-au executat prin cheltueli de investiţii şi pe unde se exploata deja, scoteau la lumină un minereu încă neîntâlnit de oamenii din acest bazin minier. Minereul era sedimentat într-o piatră sfărâmicioasă, care în prezenţa apei se putea transforma în grohotiş, un pericol real pentru o mină, şi de-o mare gravitate pentru întreaga exploatare, deoarece oricând se putea porni o alunecare de teren, a întregul masiv. Teama cea mai mare era că în prezenţa masivă a apei, a unor ploi abundente, să înceapă să curgă, fenomen ce nu ar fi putut fi stăvilit prin nici-o metodă cunoscută de până atunci. Pentru asemenea tip de produs de exploatare Dr. ing. Bodiu Anatole a omologat „Metoda de exploatare biochimică prin bacterii”, metodă sigură de lucru, eficientă dar care avea un mare „defect”. Nu necesita nici muncitori minieri şi nici ingineri minieri, cu atât mai puţin tehnica de miliarde comandată, pe care cei care au deschis mina şi cariera au achiziţionat-o deja. Şi atunci ei ce să facă? Este vorba despre acei oameni care au deschis zăcământul, care au făcut investiţii în utilaje străine pentru cantităţile uriaşe de minereu, care a fost estimat în deviz de către geologi. Toţi aceştia şi toate aceste cheltuieli, la metoda descoperită de Dr. ing. Bodiu, nu mai aveau ce face, nu-şi mai aveau justificarea cheltuielilor, ori cu „banii poporului” nimeni nu se putea juca. Ar fi reieşit că s-a produs o mare deturnarea de fonduri, iar alte achiziţii, noi achiziţii pe acelaşi deviz, chiar dacă suma lor nu erau nici-un sfert din cheltuielile de până acum, nici nu se mai putea pune problema. În final se pare că nimeni n-a îndrăznit să-i spună „aceluia” că de fapt aici s-au umflat nişte cifre la modul iresponsabil, şi că aici era „pomul lăudat”, ci numai ceea ce se vede şi mai ales acei care l-au „umflat” de au reuşit să-l facă un :„pomul lăudat” , pom din care, probabil că nimeni nu va avea nevoie dacă va veni aici să vină cu sacul. Conducerile judeţene şi ale Centralei minelor, erau conştienţi că nu mai pot face „pasul înapoi” , Atunci au încercat să reaşeze lucrul în şenalele bine cunoscute ale mineritului clasic. Ştiau de paranoia „şefului” şi a nevestei sale, două persoane care-şi sărbătoreau ziua de naştere de 365 de ori pe an, şi au considerat că ar putea salva pentru moment situaţia, dacă cantitatea de minereu excavat va fi foarte mare. În acest caz dacă „iese aurul, cât mai mult aur”, puteau miza că nimeni nu v-a obiecta nimic şi nu vor avea parte nici de controale, atâta timp cât producţia, principala cerinţă, este îndeplinită.. Între şefi şi profesionişti pe care-i „ducea valul” s-au aflat şi oameni competenţi care şi-au văzut de lucru profesional şi au conceput un cumul de măsuri prin care să poată aduce situaţia deosebit de nefavorabilă în care au fost „prinşi” cât mai aproape de normal. Ei şi-au asumat răspunderea de-a prezenta situaţia reală a acestei exploatări miniere Conducerii Superioare şi măsurile care trebuie luate pentru exploatarea bogăţiilor ei în siguranţă. A fost enorm de greu să priceapă acest lucru activiştii de partid şi cu atât mai mult, ca tocmai ei, să înghită acea găluşcă gogonată, care tot prin „grija şi dragostea lor” de-a fii lăudaţi şi premiaţi de „şef” s-a transformat în catastrofa de astăzi. Au trecut aproape şase ani de la începutul exploatării miniere din Şuior şi trebuiau, dacă acceptau măsurile profesioniste de revenire la o siguranţă în exploatare, să scadă producţia, lucru greu de realizat în „societatea socialistă” unde numai ne lăudam, nu şi reaşezam laudele.