Ce vezi tu acolo, şi-mi arătă “muşcătura” din deal este rezultatul muncii celorlalţi mineri timp de două luni căutându-şi ortacii. Negăsind nici-un indiciu, nici o pistă, dar mai ales nici-o posibilitate de-ai regăsi, au abandonat căutatul şi lucrul de aici, dealul rămânând cum îl vezi şi tu. Ar mai fi de spus că pe atunci sculele erau un picon (târnăcop cu un singur vârf), fustăul (ciocanul) şi şpiţurile. Cu asemenea scule au făcut acea “rosătură” de unde au început căutarea ortacilor dispăruţi.
În 1960 la o puşcătură în talpa galeriei Terezia s-a făcut o gaură destul de mare, care a deschis o cale în nişte lucrări vechi, chiar foarte vechi, de pe vremea romanilor. Atunci au s-a ivit speranţa că vor găsii ceva din fosta Galerie Iohan, dar nu a fost aşa. În lucrările acelea vechi s-au aflat „şine” din lemn şi un hont (vagonet din lemn, considerat ca primul care s-a folosit în mină) ce se află la Muzeul din Munchen- Germania .Cei 80 de mineri din Iohan încă-şi mai dorm somnul de veci netulburaţi de nimeni.

* * *

Suntem în acel an ciudat, când salcâmii, castanii comestibili, teii şi trandafirii au înflorit în acelaşi perioadă de timp. Ciudată şi ne mai pomenită întâmplare. Şi parcă ciudăţenia venirii primăverii şi imediat suprapunerea verii peste ea, ca apoi vara să aibă caracteristicile primăverii, n-ar fi fost suficient, au venit şi inundaţiile, nenorociri care vor impune folosirea prima oră în presă, şi în declaraţiile ce se vor face pentru ilustrarea unei situaţii deosebite din ţara noastră cuvântul :”catastrofal”. Au fost locuri unde au plouat 153 l/m pătrat. Inundaţiile de acum au „spălat” Ardealul şi o parte din Moldova. Au fost scoase la iveală calităţile latente ale acestui popor: omenia, spiritul de sacrificiu, solidaritatea şi uneori am putea spune că în această vâltoare s-au petrecut şi lucruri pe care unii le-au declarat minuni. Aşa a fost femeia din Dej care şi-a legat părul de o creangă dintr-un copac şi a stat în apă cu copilul în braţe până au putut-o salva tinerii militari(în Dej, în oraş nu în albie, apa a avut patru metrii, În Satu Mare au fost locuri unde apa a depăşit 6 metrii). Dar nu vor trece cinci ani şi Dunării îi v-a fi atribuit acelaşi adjectiv funest de „catastrofal” ca apoi să vină acel 4 martie 1977 cu nefastul cutremure ce a secerat atâtea vieţi, aproape 2000 de morţi printre ei nouă oameni de artă. Pentru a treia oră în şapte ani, populaţia României trece prin trei catastrofe care l-au afectat poate că nu ca ultimul război, dar nici mare diferenţă n-a fost. China ne-a trimis un ajutor nerambursabil care a acoperit mai bine de jumătate din pagubele suferite la primele inundaţii despre care facem vorbire. ( mărfuri în valoare de 5 miliarde de lei)
Domnul Crăciunică este mort de mult. Şi de mai mult timp au murit toţi acei mineri care atunci, în anul în care s-a întâmplat accidentul, erau subalternii lui. Cimitirul de pe Dealul Florilor emană o pace care cu timpul ne va cuprinde pe toţi muritorii. Poate mai avem doar atâta curiozitate, ca să nu spunem teamă sau emoţie, la gândul când ne va veni vremea fiecăruia: când se va întâmpla această „trecere” . Cum dintotdeauna lumea a sperat să nu murim toţi odată, fenomen îngrijorător, cu atât mai mult cu cât deja, în afară de cataclismele cu care Domnul ne poate pedepsii, multe state au capacitate în armele de distrugere în masă, că-şi fac doar socotelile ca aceasta să fie distrugere a omenirii să fie totală sau preferenţială.