Accidentul – unul dintre multele, care au răpit vieţile minerilor.

De câte ori treceam pe acolo, pe lângă acel munte „ros” aveam o stare ciudată. Cum n-am cunoscut numai doi mineri pensionaţi la limită de vârstă, ceilalţi cam toţi se pensionau cu pensie de boală, ori „dădeau în primire” înainte de termen, a durat cam mult până am întâlnit un veteran al mineritului de prin acel loc ciudat. Domnia sa mi-a spus că în acel loc a fost unul dintre cele mai mari şi bogate orizonturi de la Mina din Valea Vinului – Rodna. Mina avea mai multe galerii de coastă. Aici deasupra Galeriei Iohan, se mai aflau Terezia, Nepomukul, Zappul şi altele. Probabil că haldele acestor galerii de coastă, în timp să se fi unit devenind inobservabile după mulţi ani. Aceste halde, după ce pe le a crescut vegetaţie, puteau fi „luate” ca masiv de persoanele care nu cunoşteau cele scrise mai sus. Masa aceasta enormă de material care însuma un volum de 2-3 km de steril, în urma unor ploi de lungă durată s-au pornit la vale. Din Galeria Iohan şi cei 80 de mineri care lucrau acolo, n-a mai rămas nimic. Nici acum nu se ştie cu precizie unde ar fi putut fi fosta Galerie Iohan. Toate acestea au fost considerate de oameni, de mineri, blesteme, nenorociri ale păcătoşilor, răzbunarea căţelului pământului, şi s-au resemnat la gândul că nu-şi vor mai vedea ortacii niciodată. Prin anii ’70 era să se repete “figura Iohanului”, doar că de această dată s-a “îndoit” numai puţul de extracţie, lucrare prin care s-a observat din timp declanşarea unei noi avalanşe de pământ, s-a recurs la recuperarea instalaţiei de extracţie şi montarea ei în mină la Galeria Glukauff. Atunci s-au înţeles fenomenul dispariţiei Galeriei Iohan cu toţi oamenii ce munceau în ea, Dispariţie în urma căruia nu s-a găsit nici-un indiciu până acum.