– Imi pare rau ca-mi pui o asemenea intrebare! Tu crezi ca esti miner din clipa in care iti completeaza diploma ori cartea de munca? Nici pe departe. De fapt de unde sa stii tu?! Minerii, Tudore, se nasc, nu se fac. Mama, care-i “satula” de mineri in casa, zice ca eu sunt a patra generatie de mineri in familie. Stai, stai, ai rabdare… Vad ca esti tentat sa ma contrazici. Bineinteles ca poti fi miner si fara “arbore genealogic”. Este foarte adevarat, dar notiunea de miner nu se confunda, cu minerul propriu-zis. Adevaratul miner este acela care are meseria in “sange”… tata-mi zicea adesea: “Asculta-ma mostenitorule, noi minerii suntem cercetatori prin distrugere”; Lucram in locuri de munca unice. Doua locuri nu se aseamana unul cu celalalt. Cautam, cercetam si scoatem in lumina lucrurile de pret si cu ce “pret”. De nu-ti faci prieten muntele platesti de cate ori nu-1 simti. Roca ti se prezinta zilnic cu fete noi, cu probleme noi si tu trebuie sa-i deslusesti intentiile, miscarile si necesitatile. Daca nu le poti deslusi te poti considera un fost om, ca miner n-ai fost niciodata. A, mai sunt si din aceia care vin la mina pentru bani, ca si cum aici s-ar prezenta la fostul gestionar: Ali-Baba… Saracii! Ei care cred ca pot pacali pe cineva, dar meseria si muntele ii pacaleste cand nici nu se asteapta!
Personal mi-e mila de ei! Cine “fuge dupa bani nu are timp de lucru!” Apoi gandeste-te si tu ca maine poate veni in locul tau, fiul tau, ca doar nu ne-om lasa baile noastre strainilor, si atunci nu-ti va fi rusine?! Am auzit ca asa ceva se petrece in Suedia cu metalurgistii! Aia ce fac “otelul suedez”, ala special? Si ei se mostenesc unii pe altii! Cam asa suntem si noi minerii. Uneori si mama se mai inciuda si atunci rabufnea. “Feciorii mei nu vor lucra in bai, pentru nimic in lume… da sa stiu ca pasc”. Da nu stiu cum s-a facut ca tot in bai au ajuns. De fapt, cui sa lasi lampasul si lumina, altora, strainilor?! S-ar rasuci strabunii in morminte. Asta e!”
-Hai noroc!
– Noroc si liberare rapida! Licoarea galbuie luneca precum intr-o galerie fara fund…
– Eu am facut fotbal in paralel cu scoala de mineri si cum scoala incepea atunci la 14 ani am terminat la 17 ani. Ca sa nu raman maturator prin “gradina” Exploatarii, pana la 18 ani, am mai stat un an la echipa de fotbal a minei unde am fost repartizat sa lucrez ca miner. Imi mergea bine. Eram portar, dar la poarta echipei de fotbal, cu salar de miner!
– Am inteles. De fapt te-am si vazut de cateva ori aparand. Dar cum te-ai lasat de fotbal? Cum de te-ai facut miner?! Ca asa te-am stiut eu : fotbalist…
-N-a fost planuit acest lucru, dar…
-Hai, noroc!
-Noroc!
– Gandul meu era ca pe post de portar al echipei de fotbal voi sta pana voi trece de patruzeci de ani cand oi face si eu vechimea de pensionare! Numai ca nici aici nu s-a potrivit “socoteala de acasa cu cea de la targ”! Sa vezi cum s-au petrecut lucrurile! In anul cel mai bun de fotbal pe care l-am avut eu cu echipa mea in “C”, urma sa jucam un meci de Cupa cu o echipa din Dej. Si ei erau tot in “C”. In clasament ei erau pe locul I, iar noi pe al doilea. Ei luptau sa promoveze. Dar asa cum se intampla mai cu toate echipele care vor sa promoveze se izbeau de ambitia si inversunarea celor care nu vor promova, si fiecare, chiar daca n-au “batut” nici o echipa pana atunci, pe viitoarea promovata doreau s-o invinga cu orice pret… Orgoliu… ce mai…
Aceasta inversunare oarba face ca viitoarea promovata sa fie obligata, etapa de etapa, sa lupte din greu, cu toata forta si ambitia, ceea ce duce si la epuizare fizica, dar si nervoasa.
Asa am facut si noi si le-am luat toate cele sase puncte. Acum, in cupa, fiind si din aceeasi serie, jucam pe teren neutru. Era un meci al ambitiilor. Ei nu doreau sa urce in “Cupa”, dar nici sa ia trei batai de la noi intr-un singur sezon nu le cadea bine. Ambitia noastra era de a ajunge sa jucam macar cu o echipa de “B” in “Cupa”. Meciul era o adevarata revansa! Si ca un facut eu eram in mare forma. Eram ca o maimuta. Prindeam tot… si pe jos, si pe sus, ce mai… simteam stadionul cum vuieste. Peste doua mii de spectatori se zbenguiau, erau cand in picioare, cand jos, sareau parca la cap, strigau, dadeau indicatii, se distrau, ce mai… meciul a durat doar 88 de minute…
“Flamura” Dej, adversara noastra, avea un atacant din piciorul caruia au plecat 38 de goluri in acel campionat. Am putea spune ca din golurile marcate de el a promovat echipa. Chiar si in