– Ai venit, ma?!
– Am venit, baciu Petre.
– Atunci… stai!
– Am stat!
– Si… zici ca l-ai vazut, tu cu ochii tai?
– Asa cum te vad, baciu Petre.
– Mai, Vasile, pe tine cine te-a trimis “acolo”?
– Il urmaream de mult.
– Acum stii ce zic eu?!…
– Nu…
– De aud o singura vorba despre aceasta treaba si despre Ilie, tu iti cauti alt loc de munca. La mine nu mai ai ce cauta. Ai priceput?!
– Priceput, baciu Petre.
– Atunci… e bine!
Era in primii ani de dupa razboi. Cererile de metale, dupa redeschiderea minelor erau mari. De cand se stia, in abataje nu s-a lucrat in doua schimburi, asa cum se lucra acum. Trebuia mai mult zinc, mai mult plumb, mai mult aur si argint, mai mult… dar ce nu trebuia atunci!?Ma uimea faptul ca nu se lucra la alte doua abataje: unul la numai 30 de metri de al meu, celalalt ceva mai departe. Aveau acelasi continut ca si abatajul nostru, si aici la noi se lucra in doua schimburi! Am fi putut da de trei ori mai mult minereu, cu cate trei echipe, si ar fi fost si oameni mai multi iar minereul extras ar fi fost pe potriva…Asa, era doar brigada mea, impartita in trei schimburi. in celelalte doua schimburi sefii de echipa erau Ilie si Vasile, ajutoarele mele. Cum nu prea aveam mijloace ca sa “coboram” zilnic la casele noastre, dormeam noptile de peste saptamana, intr-o fosta cabana a taietorilor de lemne, unde s-a amenajat ca un dormitor. Sambata coboram si noi acasa, la familii. O data se lucra cu un singur schimb. Celelalte doua schimburi, dupa ce terminau cu ajutorul dat caimanului de la cabana la ceea ce el nu putea face singur, isi mai omorau timpul cu cate un “septic”,… “douazecisiunu” sau pur si simplu sporovaiau intre ei. Eram prin luna august si, de vreo patru luni, Ilie, un miner foarte bun si dibaci, statea din ce in ce mai putin timp cu noi. In prima luna nici n-am observat acest lucru. Eram si noi cu aranjatul locului, cu gospodarirea cabanei, ne mai imprastiam sa culegem ciuperci, zmeura si cum ocupatii de acest fel nu prea tin oamenii in grup nu i-am sesizat absenta. Ceva totusi parca mi-a atras atentia! Ochii lui au devenit mai scumpi la vedere, devenise mai morocanos. Evita privirile noastre, evita povestile noastre, intr-un cuvant nu prea era in apele lui. Intr-o “societate de barbati” el avea ceva ce dadea de banuit. Avea ceva pe suflet! Dintre noi, care eram cu totii saraci, el, ca sa zic asa, era “lipit”. Nu avea casa lui, statea la socri, avea cinci copii. Nevasta lui, in schimb, era foarte frumoasa. O vazusem cand a suit o data cu demancare la el. Se intelegeau bine. De… greu ne era la toti, dar lui ii era poate cel mai greu. Ne-am gandit ca poate-i gelos, De… nevasta lui fiind asa de frumoasa (si asta se vedea si dupa numarul copiilor)… sau poate ca ea dadea pe de laturi… Trebuia aflat…Am vorbit cu celalalt sef de echipa, cu Vasile, sa plece in sat, sa se intalneasca cu geologul, sa-i spuna ca se “schimba roca”, iar ortacilor sa le aduca, ce le trebuie… ceva de acasa.
De fapt eu il trimisesem pe Vasile sa descoasa lumea daca Irina nu are cumva vreun “cioflingar” care-i scutura poalele. Sa vada daca lui Ilie de acasa i se trage starea, ori are alte necazuri. Si de… de putem, il ajutam!- Fiecare dintre ortaci isi mai amintea ca are nevoie de ceva de pe acasa, ba zahar, ba de slanina, ba… ma rog… fiecare avea de transmis cate ceva pentru cei de acasa. Cand l-am intrebat pe Ilie, el atat a zis: Uita-te la ai mei si spune-mi cum sunt: bine ori rau? in locul lui Vasile am intrat eu in “schimb”.