Arhiva autorului

November 08th, 2009 | Scriitor:

MIRCEA MICLE
-75-

Indelungata activitate asiduă, creatoare, a colegului şi prietenului nostru a fost diversificată în varii domenii: inginer de înaltă specializare, profesor universitar, iar ultima parte a vieţii a închinat-o creaţiei literare, în speţă epigrama. Pentru autor epigrama este un hoby, creând sute de epigrame şi catrene pe
care le-a publicat în diverse ziare şi reviste, în antologii colective, iar în acest an aniversar a publicat volumul In slujba reginei… epigrama.
Este strădania unui împătimit al creaţiei care se opune vieţii sociale ironizând subtil toate defectele umane. Perceptele morale transmise în creaţie poartă germenii unor filizofii (concepţii despre viaţă, societate şi fiinţa umană).
Realitatea este transfigurată artistic în epigramă cu toate atributele specifice genului. Mircea Micle scrie o epigramă de calitate prin care s-a făcut cunoscut miilor de cititori şi admiratori ai genului.
Este cunoscut în mişcarea epigramistă din ţară. Membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al Clubului “Spinul” din Baia Mare, a desfăşurat o bogată activitate notorie şi benefică, fiind prezent la manifestările artistice organizate de spinişti sau la festivalurile naţionale de epigramă. Toate le face în numele epigramei

La al poeziei bal,
Nu e o cenuşereasă,
Stă în lojă, nu în stal,
EPIGRAMA CEA ALEASĂ.

* * *

La această aniversare membrii Clubul! “Spinul” urează domnului Mircea Micle multă sănătate, împlinirea tuturor aspiraţiilor literare.

LA MULŢI ANI MIRCEA!

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off
November 08th, 2009 | Scriitor:

Ginecologul

Lui, doar, Domnu-i hărăzi
Cu puterea sa măreaţă,
Ca sa vadă intr-o zi
Câte mulţi nu văd o viaţă.

Nora

Tipa cu o viaţă acră –
Se hrăneşte cu verdeaţă –
Căreia, pe lângă soacră,
Criza-i pare o dulceaţă.

Ioan Firte Adi

Agronomul deputat

In genunchi a stat sub boltă
Să se roage de recoltă,
Dar acuma omul este
Deputat cu trei… neveste.

Apropo de nepotism

Iar şi-a promovat nepotul
Să ne facă zile-amare,
Căci aşa e idiotul,
Când ajunge şi el mare.
Nistor I. Bud

Iubirile ştiute

Când „Iubirile ştiute”
Suni pe-atâtea file-aduse,
Câte oare-s cele-avute,
Dar nespuse?

Mihai Baicu-Capu

Jurământul medicilor
Aceia care au jurat
Cu “patriarhul” HIPOCRAT,
Acuma spun că tare au greşit,
Căci n-a fost ca ei – (H)IPOCRIT!

Sfat către părinte

Cu copii poartă-te frumos,
Căci, de nu le eşti de vreun folos,
Işi arată de îndată stilul
Şi-ţi aleg cam prea departe-azilul!

Mircea Micle.

Ne ardem cu…guvernarea agriculturii

Cultura de miniştri creşte,
Corect să ţină „sub control”
Cum pronia ne potopeşte,
Dar nu ne scapă de pârjol…

Norocul

Un infam dorit prosteşte,
Care intră şi prin dos,
Unde e, dar şi lipseşte:
La fălos spre… mai fălos.

Ioan Şiman

DEVIZĂ
Să nu te plângi niciodată de ce ţi-a oferit soarta; întreabă-te, mai degrabă, ce ai reuşit tu sâ-i smulgi!

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off
November 08th, 2009 | Scriitor:

Pentru concursul anual am reţinut următoarele epigrame:

Mioritică

La români eu văd, se poate,

Şi în lume-i unic caz,

Dacă cui pe cui se scoate,

Facem haz şi de necaz!

Ca ardelean

Cu maturitate,

Cuget bine şi vă spun:

Cui pe cui se scoate,

Dacă n-ai un “cleşte” bun!

Intrebare

Analist modest,

Mă gândesc, se poate,

“Cui pe cui se scoate”,

Dar şi “CUI PRODEST”?!

Gh. Constantinescu, Braşov

Soluţie

Tare pârnăiaşul Nae,

Incântat de gestul lui,

Ca să iasă din pârnae

Şi-a înfipt în cap un cui.

Perseverenţă de demnitar

Contestaţi mereu de gloată,

Ţin ca vita de proţap,

Mulţi ar vrea din post să-i scoată,

Dar sunt prea… bătuţi în cap.

Lupta pentru putere

Un partid, mizând că “poate”,

Se înfige – ca un cui,

Vine ait partid şi-l scoale

Şi se vâră-n locul lui.

Constantin Cristian, Galaţi

Cheful

Când bea, i-e rău, cum să vă spui,

El zace-o zi sau două, poate,

Şi-ar pune omul “pofta-n cui”,

Dar “cuiul, (vai), pe cui se scoate”!

Unuia care se droghează

Clar motiva, cu minte trează,

In unul dintre monologuri,

Că permanent el se droghează,

Doar, doar va mai uita de droguri.

Pecetea răului

Trecătoare-n lume-s toate,

Dar în sinea mea îngân:

Chiar de “cui pe cui se scoate”,

Dar amprentele-i rămân!

Vasile Larco, Iaşi

Cugetare

Stă vecinul şi socoate

Lângă-un păhărel de prune:

Dacă cui pe cui se scoate,

Cleştele la ce sunt bune?

Cui pe cui se scoate

La masă, cu-o sticluţă-n mână,

Turna de zor în ritm acerb…

– Ce faci, Costele, cu-a bătrână!

– Nimic, verific un proverb!

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off