(luni 17 decembrie 2001)

Nouă celor care nu ne-au pus în orar religia, au încercat să ne insufle că orice credinţă este retrogradă, mistică şi neştiinţifică. Cu toate acestea au fost puţini români care nu şi-au botezat copiii, ori nu s-au cununat cu preot. Chiar şi acei care deţineau funcţii, se căsătoreau cu preot în locuri mai puţin frecventate de oficialităţi, chemând preotul acasă sau se cununau în clădirea s-au casa parohială. Cei care nu făceau acest lucru, erau poate, dintre acei care erau cu raportările acestora. Puţini eram acei care să fi văzut o biblie în acele vremuri.
Acum au sosit şi Bibliile, dar după cincizeci de ani de contestare a Domnului Dumnezeu, este anevoios să treci brusc la Preamărirea Lui, şi nu pentru că nu s-a dorit, dar te uitai ce efecte dau asemenea comportamente noi ale tale în ochii colegilor, a cunoştinţelor tale. Am fost cutremurat când, pentru prima oră, Ion Alexandru la un miting, a scos crucea şi Biblia şi a cerut să credem în ele. Şocul a fost mare şi nu a fost doar o simplă luare în derâdere sau să fie considerat un gest controversat, dar nu puţini în atari situaţie l-au catalogat nebun. Şi ăla era Ion Alexandru
Poate pentru că am mai citit Biblia, poate necazurile sau poate doar că nimeni nu ne mai ascultă, omul simplu „bucurându-se” de o lipsă de consideraţie patru ani, lui arătându-i-se preţuirea doar când votează, oamenii au început să se roage la cine ştiu că-i ascultă, la Bunul Dumnezeu, care aşa cum îl ştiam şi din copilărie, ne ascultă, ne ajută şi tot el ne şi mântuieşte. Biblia şi învăţăturile Sale au început să fie din ce în ce mai cunoscute şi totodată preţuite. Se pare că asistăm la o a doua naştere, numai că de această dată nu ca păgâni ci ca adevăraţi creştini. A existat şi un Toma Necredinciosul, rău este că n-a fost singurul. Nici Moise n-a crezut în totalitate Cuvântul Domnului şi, încă mulţi alţii.
Este mai simplu să ceri Domnului un semn, care El trebuie să-l facă, nu ca tu „să crezi şi să nu cercetezi”. Dar Domnul ca unor copii răsfăţaţi, ne împlineşte şi aceste dorinţe sau semne, pentru a ne aprofunda mai mult credinţa, a trăi în litera Bibliei, dar mai cu seamă a nu face rău, dacă nu eşti capabil să faci bine şi să încerci să-ţi iubeşti aproapele.
Însăşi istoria Potopului era una de ne speria copilăria, dar nimeni n-a crezut că pământul a fost în totalitate acoperit de ape, şi că tot ce-i viu pe acest pământ îi datorăm lui Noe, care a avut grijă să le adăpostească pe corabie. Pentru acei care cunosc cât de imens este regnul animal, îi este aproape imposibil să creadă că toate veţuitoarele lui au fost pensionarii corăbiei cu dimensiunile precizate în Biblie. Prin anii ’70 este rândul ştiinţei să confirme Istoriile biblice. Varianta ştiinţifică era că : în urmă cu 6000 de ani ÎH, luna avea o coadă din gheaţă. Un asteroid lovind-o a provocat potopul, ocazie cu care şi luna şi-a modificat orbita. Este şi asta o explicaţie veridică dar este departe de credinţă.
După ce-l de-al doilea război mondial, diferiţi piloţi americani şi englezi, survolând deasupra muntelui Ararat au observat un corp lung de mari dimensiuni prins în gheaţă, care se observa că nu-i inclus în planul natural al muntelui. Fotografiile făcute de personalul avioanelor, mai târziu din sateliţi şi elicoptere duceau la o unică concluzie. Problema care era că: cine va rosti acele cuvinte va trebui să aibă dovezi de necontestat. Beneficiind turcii de câteva veri mai calde, gheaţa topindu-se în parte, au scos la iveală corpul Corăbiei lui Noe. Savanţii au certificat originea lemnului şi vechimea lui. Arca lui Noe este reală şi-i pe Muntele Ararat. Canalul de televiziune Discovery a prezentat un material cu probe despre această minunată descoperire. Deci Potopul nu-i o poveste ci-i un fapt real.
Alături de celelalte dovezi zdrobitoare, Dumnezeu ne-a mai oferit încă un semn palpabil, ocazie care pentru noi păcătoşii înseamnă că a sosit timpul credinţei reale. Să ne facem o privite intrinsecă a credinţei noastre şi să devenim acei care trebuia să fim totdeauna: credincioşi în Dumnezeu, în Cuvântul Lui. Timpurile şi semnele acestea ne spun: Plecaţi urechea la Glasul Domnului!