Chiar dacă aş fi avut această dorinţă, după cum spunea brigadierul nostru, nu aş fi putut realiza lucrul acesta, şi după cum mă lămurea plantonul de lângă mine, nu era nici un mijloc de transport, nici o posibilitate de deplasare pentru asemenea distanţe. Doamne feri de accidente că nimeni n-ar fi avut cum transporta un accidentat la Tg. Jiu la peste 18 km. Mă gândeam că dacă totuşi a fost făcută această cerere probabil că justifica asemenea pretenţie prin evenimentele care se derulează, sau care urmează a se întâmpla. Mi-am luat inima-n dinţi, lăsând elevii în custodia celorlalţi colegi, cu precizările de rigoare. În acelaşi timp gândindu-mă pe unde voi afla un drum mai scurt, că să pot parcurge traseul până în tabără, traseu de peste 15 km. Coborând de la locul de unde săpam, la drumul de acces al termocentralei Rogojelu, speram ca pe acest drum care trece şi pe lângă tabăra noastră, să fie parcurs de un mijloc de transport, care să-mi permită în primul rând scurtarea timpului de deplasare şi calea cu vre-o câţiva km. In consonanţă cu dorinţa mea apare un tractorist care “mergea în direcţia bună” . Evident că m-a luat şi pe mine deoarece, pe raze de kilometri aici nu vedeai o faţă de om. Înainte de-a urca, ca un îndrăgostit de tehnică, am făcut o “revistă” noului tip de tractor U-650 care recent a luat Medalia de aur la Leipzig. El era mândria românilor. Urc în frumosul tractor care, prin acele coclauri era destul de prăfuit. Începem un dialog “de prezentare” prin care am aflat despre tractorist că era din Dej, a fost “detaşat” să lucreze aici deoarece nu prea mergea termocentrala cum era proiectată. Au adunat aici specialiştii termo şi electro-energetici din tot Ardealul, pentru a readuce instalaţiile la o funcţionare acceptabilă, dar de această dată cu cărbune inferior calitativ (era “invenţia răposatului” care ne-a costat numai noi ştim cât “prefacerile” dar şi refacerile prefacerilor, pentru repunerea în funcţie a celor ”refăcute”).
– Apoi atunci de ce nu eşti la instalaţiile din termocentrală? Îl chestionă Ion.
– De asta am venit, dar ăştia de aici când au văzut că trebuie să preluăm noi instalaţiile, pur şi simplu ne-au lăsat acolo şi ei au dispărut. Cu alte cuvinte: “Aţi venit voi, ne odihnim noi” .Când am văzut aceste “apucături” am renunţat să fac o asemenea manevră. Am profitat că am carnet de rutierist şi, asta fac. Dacă preluam instalaţiile aveam “posibilitatea” să nu mai văd niciodată Ardealul.
– Multe ciudăţenii mai sunt în ţara asta. Pe moment m-am decis să-i mai pun o întrebare, se destănui Ion. Avea, de jur împrejur pe bordul tractorului, sub parbriz, diferite sticluţe cu diferite conţinuturi lichide care la prima impresie părea apă de colonie. Parcă era o expoziţie cu vânzare. Domnule îmi spui şi mie ce faci cu sticluţele acestea? Ce conţin aceste flacoane ?
– Exact ce scrie pe ele. Nu mă pot abţine:
– Foloseşti atâtea tipuri de parfumuri (să fi fost, nu credeţi, peste cincizeci de sticluţe).
– Eu. Feri Doamne, chiar că nu-mi plac de loc.
-???
– Domnule ce vârstă-mi dai?
– Păi vre-o 28-30.
– Cam pe acolo. Eu nu sunt căsătorit şi rar, rar de tot, mai merg şi eu la câte o femeie. Ca s-o scurtez, pe ele le las să-şi ia un parfumul care le place. Cu acela se dă pe trup, apoi putem face şi noi dragoste.
-???
– Ne mai întâlnim. Mai povestim. N-am observat că tehnicianul, termo-energeticianul, acum rutierist, m-a introdus deja în tabără. M-am prezentat la comandant. S-a adeverit că problema ivită reclama oarecum prezenţa mea acolo, poate nu era chiar aşa de stresantă, dar şi cealaltă era adevărată că dânsul a uitat pur şi simplu că noi, tabăra de muncă patriotică, nu aveam mijloace de transport, numai pentru dus la muncă şi de adus de acolo. În rest maşinile erau proprietatea Combinatului Miner Oltenia care le folosea pentru necesităţile sale. Cu scuzele de rigoare mi-a prezentat situaţia. În ziua următoare şi-a anunţat vizita Secretarul General al UTC – tov. Grozăvescu, omul care va fi detronat de Nicu Ceauşescu devenind noul ministru al noului minister al tineretului.