– Hai bă Vasile, lasă-l să spună el ce doreşte să spună. El ne-a ascultat pe fiecare. Noi l-am oprit acum să ne povestească şi tu te-ai găsit să-l încurci.
– Hai “Nene” spune că altfel nu mai plecăm de aici.
– Stimabililor, “se porneşte” Ion, în viaţă, am avut şi eu o perioadă mai puţin fastă. Este vorba de perioada când mă pregăteam şi chiar şi atunci când îmi susţineam colocviu pentru gradul didactic I. Ca să-mi dau seama cât de grav am greşit, când am pus întrebarea la Cercul pedagogic, “dacă Legea cu: locul şi rolul maistrului în economie nu este valabilă şi în învăţământ?”, chiar în timpul în care mi se derula Inspecţia specială pentru obţinerea gradului didactic I, mi-au sistat-o cu câteva minute doar, chiar înainte de-a termina-o şi au considerat-o suspendată. Apoi tot în acest context am primit o sancţiune pe linie de partid, şi toate acestea s-au finalizat cu domiciliu forţat. Ca ori ce om “ce nu mai puteam de bine” eram foarte îngrijorat după cum vedeam că evoluează lucrurile. După numai trei luni toate acestea parcă s-au volatilizat. Habar n-am avut cum s-au pornit, dar nici n-am ştiut cum s-a întâmplat de s-au întrerupt. Poate că dacă n-aş fi fost atât de tulburat, de copleşit de fel de fel de gânduri şi situaţii, posibil că aş fi observat. Cum puteam să nu fiu copleşit de acestea, când nici-o persoană, care cunoştea cât de cât cum merg treburile în învăţământ, n-a mai auzit sau aflat să se întrerupă o Inspecţie Specială cu 2-3 minute înainte de-a suna clopoţelul. Dacă acest lucru nu s-a mai întâmplat, era firesc că nimeni nu cunoştea nici ce va urma nici cum se vor derula evenimentele de aici încolo. Pentru a te înscrie la susţinerea unui grad didactic faci cerere. Primeşti asentimentul corpului profesoral. Dar acum ce trebuie făcut? Totul era o nebuloasă. Parcă însăşi viaţa nu mai avea sens. Eram dincolo de legi, de lumea reală. Apoi, m-am trezit pur şi simplu că a revenit brigada de examinare. M-au rugat să îmi susţin inspecţia specială, din nou. Au procedat exact ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat prin luna februarie, adică cu trei luni în urmă. Ca şi cum n-ar fi ştiut nimic din mizeriile vieţii mele la care am fost supus de atunci şi până la…reluarea Inspecţiei. Colocviul…de reluare mi-a fost notat cu 10, dar eu cred c-am acţionat ca un automat pe toată perioada Inspecţiei speciale. De unde să ştiu eu că nu sunt supus unor noi batjocuri. Cât de serios este un examen dat cu brio, care s-a putut anula şi cât de serios poate fi acesta care poate fi o repetiţie a unei noi batjocuri, a unui om care cu această ocazie şi-a dat seama de ce înseamnă un paria. Era conştient că el fără un document că a luat acest examen nu poate reintra în viaţa normală. Viaţa lui s-a oprit cu puţinele minute care-i lipseau din ora de inspecţie. De atunci lumea se uita la el ca la un ciumat. Cine ştia ce se petrece. Cine ştie ce a făcut acest om. Societatea lui îl stigmatiza şi el îşi dădea seama că, cu cât va face mai multe apeluri la “adevăr şi dreptate” cu atât mai mult se va adâncii prăpastia între el şi societate, între colegi. A trăit doar în sinea lui. Uneori colegii nu-l obligau nici să le dea, dar nici să primească bineţe. Începea să semene c-o umbră. O vezi dar nu contează, nu-ţi creează nici-o obligaţie morală, sau de altă natură. După trei luni paravanul a căzut brusc, ca şi cum nici n-ar fi fost. A avut loc inspecţia şi toate au intrat în normal. Chiar şi la masa festivă au participat toţi colegii. Era de neimaginat. Ieri nu l-au salutat, nu-l vedeau şi azi toţi, fericiţi nevoie mare, îl felicitau şi se bucurau “sincer” de succesul lui. Ei erau acei care l-au dispărut, acei care dacă Ion se apropia de ei, se asigurau că nu I-a văzut “cineva” împreună. Erau… Urma să mai susţină examenul la Ştiinţe politico-economice în Bucureşti. Directorul şcolii, un moţ cu suflet mare, îl luă deoparte şi-i zice: “Măi omule, am o propunere pentru tine. Ce-ai zice dacă te-aş trimite vara asta pe Şantierul Naţional la Tg, Jiu –Rovinari cu Brigada Maramureş? Până atunci, până te vei întoarce, se vor linişti apele şi aici”. Am plecat, împreună cu încă doi colegi, să dau examenul ce ne-a mai rămas, în Bucureşti, după care urma să iau trenul spre Tg. Jiu. Cu examenul din Bucureşti nu am avut probleme, mi s-a oferit nota 10, dar gândurile nu-mi erau de loc limpezi. Gradul didactic I, susţinut atunci, era simultan la care au mai avut inspecţie şi examene încă doi colegi. Dânşii după susţinerea acelui ultim examen la Bucureşti, au plecat spre casă.