Într-una din renumitele 66 de zile ale iernii în care soarele refuză să se uite la noi ăştia din acest colţ de ţară. În local, împreună cu alţi confraţi, împărţeau gerul acelei zile cu secţiuni ale unor poveşti despre…frumoasele şi însoritele zile de vară. Cum lumea…vara este mai lejer îmbrăcată, uneori poveştile…patinau… înspre frapantul şi veşnic doritul, etern feminin. Locaţia în care se desfăşurau veşnicele dezbateri ale cenaclierilor era acelaşi unic local OJT, local care a preluat funcţiile altora de dinainte, renumite şi ele la vremea lor. Este vorba de celebrul “butoiaş cu bere” şi mai renumitul ”vinclu” din Centrul istoric. Cu toate că poveştile confraţilor…trăgeau la căldura activităţilor de altădată, nu acestea le încălzeau atmosfera, ci cafelele “îmbunătăţite” la care se apela pentru a sparge smogul de afară. În local cenaclierii derulau fel de fel de poveşti, întâmplări mai mult sau mai puţin credibile. Ori cum se pare că uneori se abuza de unele exagerări în timpul cât se povesteau, “fenomene” ce erau considerate la vârsta lor cam nepermise. Poate aţi observat şi dumneavoastră că după un oarecare timp, indiferent cât sunt de “colorate” aceste poveşti, se volatilizează, îşi pierd “carnea”, devenind serbede, plicticoase. Aşa se întâmpla astăzi, şi poate mai devreme ca altădată. S-ar putea ca această vină să fie şi cenuşiul acestei zile, şi poate ca tot de la acea “culoare” a zilei, să fi afectat aceste “poveşti bărbăteşti”. Urmărind firul poveştilor rostite de confraţii săi, oameni cu care “băteau” cam aceleaşi vârste, dar ne grăbindu-ne prea tare pe această pistă ce îi împinge înspre bătrâneţe, poveştile au devenit de genul “strugurilor acrii” sau ale “femeilor respinse” de colegii lui Ion în marile lor aventuri petrecute până acum.. Într-un târziu, ne dorind a le deconspira deznodământul intuit sau repovestit de atâtea ori ale aventurilor lor, chiar înainte de-a le termina de spus, Ion se ridică cu intenţia vădită de-a pleca. Până atunci, parcă grupul cenaclierilor nici n-a sesizat că era şi el acolo, abia atunci l-au băgat şi pe el în seamă:
– Cum, pleci Ioane fără să ne spui ceva ?
– Nu sunteţi destul de decepţionaţi. Sunteţi siguri că doriţi să vă decepţionez eu total? Le replică acesta.
– Hai mă, tu chiar nu ne poţi povesti nimic?
– Ce să vă spun? că mi-am cunoscut nevasta, cu care m-am şi însurat…asemenea poveşti cum sunt a voastre n-am ştiut că-şi au rostul după ce eşti căsătorit. Ascultându-vă pe voi, sunt sigur că aşi fi putut face unele…devieri, dar păcat că nu mi-aţi deschis ochii mai devreme. Impetuozitatea fostului mascul din mine s-a diluat mult… Deci…? Încheie Ion şi încearcă să-şi facă drum spre ieşire.
– Auzi, partea asta o ştim cu toţii. Spune şi tu o poveste, aşa, să treacă vremea, că este prea devreme să mergem deja la masă.
– Cât voi făceaţi elucubraţiile acelea, le răspunde Ion, pe diferitele meridiane şi puncte cardinale, încercând să mă transpun în piele fiecăruia, am constatat că poveştile prezentate sunt de domeniul imposibilului, deci incredibile. Norocul vostru că la noi nu se acordă premii pentru astfel de poveşti, altfel…cine ştie. N-am crezut că voi fi autorul unor astfel de reprize imposibile, şi refuz să cred că au fost adevărate, dar ca şi voi, şi eu am fost un încurcă lume în astă viaţă şi poate de aceia nici eu nu m-am sesizat, atunci când în poveştile voastre se derulau elementele cele mai sensibile ale întâmplărilor povestite de voi.
– Măi nene Ioane, de ce nu intri tu în politică? Ne învârţi pe deget de un sfert de oră şi încă nu ne-ai spus nimic.
– Faceţi-l să tacă! Le propune Ion N-am făcut încă expoziţiunea şi el îmi rupe povestea.