Asta ar fi trebuit să fie o explozie de bucurie, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Locurile de muncă ale metalurgiştilor vor fi asigurate cu uşoare fluctuaţii dar pentru că se lucrează …cum se lucrează şi generaţiile tinere, copiii şi nepoţii lor, vor cunoaşte saturnismul cu toate mutilările fizice care afectează organismul uman. Şi totuşi oamenii acestor locuri sunt resemnaţi şi la atâta. În istoria locurilor, nu se găsesc documente care să ateste că pe aceste locuri s-ar fi petrecut greve, răscoale sau ale forme de împotrivire a oamenilor, a muncitorilor mineri şi metalurgişti, cu atât mai mult cu cât se ştie că pe aici nu s-a născut un Ştrifungă. Oamenii şi-au acceptat oprimările resemnaţi sperând, aşa cum Biblia ne învaţă, că odată şi odată va pieri răul de la rădăcină. Se pare că răul are rădăcini mult mai puternice ca binele şi nu vrea să-i fericească cât de puţin şi pe aceşti oameni obidiţi.
Acum nici de aşteptare nu mai au parte, că nu mai au ce aştepta. Am fost învăţaţi ca înainte de-a arunca ceva, ce nu este bun, este bine ca înainte să-l înlocuim cu altceva. Au uitat exact acei care nu aveau voie să uite aceste lucruri. Conducătorii. Închiderea minei Herja, principala sursă şi posibilitate de trai a fernezanilor, îi duce în imposibilitatea de-a mai trăi pe oamenii acestui cartier, cartierul Ferneziu. La nivel European se aude frecvent despre: conversia forţelor de muncă, reprofilarea producţiei şi alte metode prin care să se facă un substitut ale fostelor activităţi. Culmea este că oamenii de aici n-au voie să mănânce nici salata care le-a ieşit în grădină, şi nici să-şi taie propria găină, deoarece cantităţile de plumb ce le conţin produsele obţinute în plan local, arată că au un conţinut atât de mare în plumb, încât degeaba mai pui lângă el carne, să fie de garnitură la acea mâncare, că tot ciulama de plumb vor servi. Şansa lor este ori de-a părăsi, locurile acestea, satul natal, ori de-a alege moartea grea şi anevoioasă a inaniţiei îmbogăţită cu plumb şi silicoza obţinută de acei care au lucrat în subteran. În acest cartier, un cineva, a dorit să facă fabrică de jucării. Nu li s-a permis să facă jucării. Nu au voie să facă jucării şi nici chiar fluiere, deoarece materialele incluse în produse sunt îmbâcsite cu foarte mult plumb, mai mult decât este voie şi s-ar răspândi “epidemia de saturnism” în întreaga ţară. Pe ori ce pun ei mâna, le rămâne lor. Boala ce o posedă fernezanii n-o agreează nimenea.

Cu toate aceste caracterizări şi necazuri ale acestor oameni, reale de altfel, dar trebuie să se ţină cont şi de acea picătură care umple paharul, picătura care uneori naşte furtuni violente şi neaşteptate:
Dar dacă ar avea glas
Acei ce au murit fără pernă,
Ar mai putea fi linişte-n cer,
Ar mai putea fi tăcere în ţernă?
Şi câţi au îmbrăţişat
În loc de perne moi
Pământul însângerat,
Aceştia care n-au visat,
Aceştia cari n-au putut iubi,
Flămânzi, furaţi şi goi. Ne aduce aminte acelaşi poet clujean Emil Isac. De unde se vede că practic puful n-a fost niciodată a acelor obidiţi, cu atât mai puţin al “pălmaşilor subteranelor”