Ori cum a încercat fata să mai încropească discuţia întreruptă n-a mai avut succes şi discuţia lâncezea. “Până aici, gândea fata, toate au fost bune. Ce s-a putut întâmpla că ambii tineri simultan evită continuarea deosebit de plăcute-i convorbiri care s-a înfiripat între ei?” Cu toate că au stat doar câteva ore împreună, conversaţia a fost interesantă şi băieţii sunt serioşi şi chiar frumoşi. Este posibilă o ratare atunci când de fapt ar fi trebuit ca lucrurile să se închege? Unde a dat cu bota în baltă? Ce să facă pentru a reanima, a reînnoda firul conversaţiei? Cu toată bunăvoinţa pe care o afişa fata, băieţii parcă erau opaci. Nu mai doreau să participe la nici-un fel de conversaţie şi aşa au stat indiferenţi până a ajuns trenul în Sibiu unde s-au despărţit ca şi cum nici nu s-ar fi cunoscut.
Timpul trece chiar dacă eşti militar. Şi soldaţii din tren se apropiau de lăsarea la vatră. Apăruse chiar în acea vreme materialul aşa zis “fâş-fâş”. Puteai afla prin magazine canadiene sau balonzaide din fâş dar nu de producţie românească. Se vindeau fâşuri importate din Grecia, Turcia şi din alte ţări. Comandantul soldaţilor noştri aflase că cel mai bun material de tipul “fâş” nu este cel care se comercializează ci acel care se produce în ţară la Cisnădie.(mai târziu din acel material se vor face parpalace la uniformele pentru miliţieni). Aşa într-o doară îl întreabă pe sergent, dacă nu cunoaşte pe cineva prin Cisnădie. Atunci şi-au adus aminte de “fata din tren”, care la despărţire parcă a spus ceva de Cisnădie. Poate…
– Mergem tovarăşe comandant. Şi au plecat spre Cisnădie un oraş al textiliştilor dintotdeauna. Cum au intrat în localitate, cineva le-a spus unde este căminul de fete. O clădire de tip han, sub formă de “U”, cu o poartă masivă din lemn şi o linişte, dincolo de poartă, incredibilă. Pe afară nimeni.
– Eu o strig !
– Strig-o !
– Mariaaaa !!! In acel moment, la geamurile de la parter, la balcoanele de la etaje au apărut câteva sute de Marii. Ruşinaţi băieţii se îndreaptă spre poartă când un cor din sute de fete au strigat:
– Care Maria ?!!! Din aproape în aproape s-au lămurit şi chiar au găsit “fata din tren” expunându-şi dorinţele şi mai plimbându-se cu maşina prin Cisnădie. Băieţii încă nu şi-au revenit. Ei n-au văzut în armată atâţia băieţi la un loc câte fete erau aici. Au aflat de la “fata din tren” că pentru fete Cisnădia este mai mult ca o mare mănăstire de maici. Acum în acest moment, spunea “fata din tren”, erau 6000 de fete şi 2000 de băieţi în afară de acei care sunt deja căsătoriţi. Acest lucru l-au observat băieţii noştri, soldaţii în căldura cu care li se adresa “fata din tren” băieţilor, de parcă erau intangibili. Ei, soldaţii, care nu aveau nici-o şansă în municipiul Sibiu să se vadă curtaţi de domnişoare în Cisnădie.
– Bunicule eu te preţuiesc şi te iubesc mult. Ori de câte ori stau cu tine, nu mă plictisesc niciodată. Îmi spui poveşti, de fiecare dată altele nu tot acelea cum face bunica lui Liviu care tot timpul îi spune aceiaşi poveste. Totuşi te-aş întreba şi eu ceva?
– Dă-i drumul piciule.
– Cum de ţi-ai adus aminte acum de “fata din tren”?
– Vara asta, în care ne-au lăsat să ne petrecem împreună vacanţa, am căutat ca să-ţi prezint câteva lucruri poate interesante, poate nu, dar sigur că nu le-ai fi putut afla de la altcineva deoarece ele s-au petrecut “în calendarul meu”, aşa numesc eu timpul scurs al vieţii mele, în care, după câte vezi s-au petrecut nu puţine lucruri şi prin curiozitatea ta mai împins a ţi le spune, prilej de analiză nu numai a vieţii mele, dar şi cum am văzut atunci viaţa, dar mai ales acum prin prisma anilor trăiţi , dar cu osebire a ceia ce a mai rămas de trăit. Sunt sigur şmecherule că tu şti deja că unul dintre acei soldaţi eram eu. Eu acel care pur şi simplu am uitat de toate aceste lucruri şi întâmplări vechi, şi dacă am fi luat alt autobuz, nu doiul, să ne lase în faţa Uzinei, poate ar fi fost înmormântate pe veci.