Realizezi nepoate ce trai fără gânduri ne-au oferit ăştia după ce ai mai şi muncit aproape o jumătate de secol? Dacă-mi transformă salariul acesta de nimic în pensie, ar fi de preferat să-mi se restituie banii care mi-au fost reţinuţi pe statul de plată ( 4% din câştig) în această jumătate de secol, cu dobânda aferentă, şi n-o să am nevoie de pensia lor de cerşetor.
– Îţi înţeleg necazul şi situaţia grea în care te-au adus “ăia” şi îţi mai completează necazurile acuma şi “ăştia”, dar vreau să-ţi spun că pe marginea cealaltă a pieţii este o femeie care face ceva semne cu mâna.
– Ţi se pare nepoate. Hai să mergem acasă că m-am umplut de frig la Expoziţia aceasta cu maşini “Volvo”, care e frumoasă nu poţi spune, dar parcă atâta a fost totul deoarece preţurile…
– Bunicule femeia aceia vine în direcţia noastră:
– Copile ţi-am spus că nu văd pe nimeni şi de câte ori ar trebui să-ţi spun că trebuie să mergem şi acasă? îl apostrofează pe nepot. Cu toate acestea copilul a văzut clar intenţia femeii de a se adresa bunicului său. Nu mai încerca să abordeze acest subiect cu bunicul său, deoarece îl cunoştea că în asemenea momente de încăpăţinare “nu mai putea scoate” nimic de la el. Şi totuşi ce o fi vrut necunoscuta aceia de la ei ? Era clar că dorea să le spună ceva. Orele treceau şi nepotul nu-şi putea alunga faza cu femeia de la Expoziţia de maşini. A mai adus el vorba oarecum despre acea întâmplare, dar din morocăneala lui arhicunoscută a bunicului său, nu l-a putut scoate. Atunci i-a venit o idee. Bunicului îi plăcea foarte mult după amiezile să se plimbe cu el per pedes prin urbe. Era sigur că atunci n-o să-l poată refuza.
A sosit şi vremea de plimbare. Bunicul şi-a chemat nepotul care a început să facă şi el câteva mofturi de complezenţă, punând condiţia că se duce la plimbare, Dacă-i promite că-i povesteşte ce era cu doamna aceea. Bunicul la auzul acelei pretenţii, de care el poate a uitat, a tresărit, lucru observat de nepot, ce acum era decis să-şi pună refuzul în fapt, dacă nu-i povesteşte de ce a refuzat să se întâlnească cu femeia aceia. Bunicul a mai cotrobăit morocănos prin casă după care “mai mult de silă decât de milă” a acceptat şantajul nepotului. Au plecat şi s-au plimbat şi aproape că erau la sfârşitul plimbării şi bunicul nici nu catadicsea să-şi deschidă sufletul. Ce suflet, nici gura nu şi-o descleşta. Când nerăbdarea băiatului s-a transformat deja în resemnare, Bunicul l-a observat şi atunci făcându-i-se milă de zbuciumul copilului a început, cam sacadat, să-i relateze următoarele:
– Nu pot s-o sufăr pe femeia aceia! Nu pricep, ce nevoie ai tu să vorbim despre ea? De ce doreşti să discut eu despre ea?
– Păi nu este aşa bunicule. Ea dorea să vină la noi, nu eu m-am dus la ea.
– Să stea pe ce are, că nu i-a convenit ce i-am propus, când… i-am propus.
– Dar…
– Măi prunc, nici nu-mi vine să-mi mai aduc aminte de ea. Niciodată nu m-am purtat cu femeile vulgar sau violent, dar asta merita o bătaie bună. Copilul s-a speriat de turnura ce o iau lucrurile. Cu atât mai mare era curiozitatea lui.
– Dar ce păcate o fi avut femeia aceia de eşti atât de pornit când vorbeşti de ea?
– Ce păcate, ce păcate…Păcat mai mare cred eu că nu este. Ce trebuia mai mult sau mai rău decât, că ea nu a dorit să-ţi fie ţie bunică!
– Bunicăăăă!
-Bunică…. Ce tot caşti gura la mine?
– Adică…. Ea…. Ar fi trebuit…trebuia să-ţi fie soţie?
– Aşa s-a lăudat pe atunci! Şi cei cu asta?
– Şi….
– Şi din câte ştii, doamna,nu-ţi este bunică!