Risipiri de vieţii ?

– Bunicule !
– Nepoate mai lasă-mă şi pe mine în pace.
– Da ce, te-am supărat?
– Nu tu, a, mai puţin, alţii însă…
– Care-s ăia?
– Mă faci să râd.
– Păi asta vreau. Aşa şi aşa şi trebuie.
-A nu despre asta este vorba. Pe vremuri “ăia” ne obliga să-i cunoaştem pe “conducătorii iubiţi” pe de rost. Aceştia nu sunt, î, de fapt acei cu pe de rostul sunt…alţii.
– Şi de ce te năcăjesc “conducătorii iubiţi” ?
– Ce se întâmplă acum este de necrezut pentru un om obişnuit, ce să mai vorbesc pentru acei care au o vârstă şi nu-şi mai adună anii în doar câteva duzini de snopi.
– Acuma nu tot îţi învârti spusele în aşa fel să ocoleşti răspunsurile care ţi le-am cerut să mi-le dai. Văd că iar întorci lucrurile să nu mai priceapă nimeni ce spui.
– Măi pruncuţ de ce crezi tu, că întotdeauna cineva caută să te frustreze de ceva, cu toate că dacă mă gândesc şi nouă, parcă tot timpul aşa ni s-au răstălmăcit lucrurile toată viaţa.
– No vezi bunicule? Acuma-i clar şi pentru tine că trebuie să-mi spui cine te supără?
– Ce-oi face cu tine? De “aceia” m-a scăpat bunul Dumnezeu dar tu văd că eşti mai cerber ca ei. Tu-mi eşti nepot. Aşa că…
– Spune, spune bunicule, nu te opri.
– Nepoate nu sunt mulţi oameni pe lume care se pot lăuda că au meseria pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Putem spune că fiecăruia dintre noi, sub o formă sau alta a fost frustrat de-a ne alege singur profesia la care a visat, fie că ştiam oarece despre ea, fie că era doar un vis frumos al copilăriei. Printr-un hazard am ajuns şi eu în învăţământ, cu toate că niciodată nici măcar nu m-am gândit la acest sector de activitate, altfel decât să-mi gratulez minunaţii dascăli care m-au format.
– Chiar aşa se întâmplă cu “profesiile alese” ?
– După câte-ţi spun aşa era “atunci”, dar sigur că aşa se mai întâmplă şi astăzi. Viaţa nu-şi dezminte posibilităţile şi “jocul de rol” din viaţa fiecăruia. Atunci, în acele timpuri, la primul meu contact cu şcoala ca salariat al ei, am fost remunerat cu 1300 lei lunar. Apoi au urmat peste 53 de examene, de grade didactice, perfecţionări pedagogice, perfecţionări tehnice, ce mai erau destule examene fără a mai pune la index învăţământul politic, fără de care nu puteai să aspiri la nimic. Ca să nu te plictisesc mai mult decât mă plictisesc ăştia pe mine, adaug doar că am profesat 45 de ani la catedră şi am ajuns ca salariul meu, după aproape o jumătate de secol de prestaţie în învăţământ, să aibă valoarea mai mică a 2/3 din salariul de încadrare de atunci, când pregătirea mea era doar “de bază” în învăţământ.