Ura este unul dintre cele mai puternice sentimente umane, manifestat prin ostilitate, atitudine duşmănoasă faţă de cineva sau ceva, duşmănie, vrăjmăşie, detestare. (Mic dicţionar enciclopedic) Opusul urii este dragostea, simpatia.
Din punct de vedere lingvistic se pare că lucrurile sunt clare. Dacă luăm şi citim în”Cartea Cărţilor”-Biblia constatăm că acea CARTE cu peste 1500 de pagini, mărunt tipărită, este un îndrumar a ceia ce ar trebui să fie dragostea, adică credinţă, iubire pentru aproapele nostru, toleranţă, bună intenţie, conciliere. Dacă te uiţi prin dicţionare, prin câte găseşti, constaţi cu stupoare că în dreptul cuvântului DRAGOSTE nu scrie cuvântul uman. Din simpla observaţie se pare că de iubit pot iubii şi alte fiinţe nu numai omul, dar de urât omul este singura fiinţă capabilă de asemenea sentiment. Dacă ne uităm şi la posibilitatea de-a păcătui, constatăm că ura se metamorfozează din pizmă, invidie. Aceste sentimente provin de fapt din:”a râvni bunul altuia” care ne provoacă ciudă, invidie, necaz. Deci noi nu am fost capabili să constatăm că omul acela este mai bun ca noi, mai deştept ca noi, mai harnic ca şi noi, noi ne-am limitat la ce a reuşit să dobândească şi nici nu ne trece prin cap să ne gândim la cât a muncit omul, câte eforturi şi renunţări a suportat tipul acela ca să dobândească ceia ce nouă ne-a adus pizma asupra sa. Ce este foarte trist că prima dată ura se cuibăreşte în suflet uneori, chiar înainte de-a dobândi dragostea. Şi nu ne dăm seama că anihilarea propriei persoane vine de la: “ce are ăla mai bun ca mine, sau ce are aia mai bun ca mine că X l-a preferat pe el (pe ea)?!” Foarte plini de EUL nostru, nu realizăm răspunsul la acea întrebare. Dar până aici OMUL a fost şi este UNIC. De aici se vor regrupa după naţii, religii, pregătire, stări materiale şi unde nu s-au mai descoperit motive de ură pentru aproapele nostru?