Tată

Sunt destul de supărat pe băimărenii de astăzi. Sunt supărat pe ei deoarece nu observ pe feţele lor un zâmbet perpetuu care să-i însoţească constant şi continuu pe fiecare. Este demonstrat că ori ce generaţie a avut şi va avea idealurile sale. Şi noi, generaţia matură de acum, le-am avut pe ale noastre care acum, parte din ele, sunt împlinite şi de aceia aş fi dorit ca toţi cetăţenii acestui municipiu să ne bucurăm de ele. Pentru acei care nu le cunosc, parte dintre acestea, sau nu le-au cunoscut desigur că nu vor reacţiona cu mult doritul zâmbet nefiind în cunoştinţă de cauză. Dar oare dânşii nu sunt curioşi să ne afle care sunt motivele bucuriilor noastre, idealurile pe care noi le-am avut şi care parţial s-au împlinit? Atunci să vă dezvălui câteva.
Prin ’57 patrusprezece copii, de patrusprezece ani, au ajuns în aceiaşi zi în Baia Mare. Dacă vi de la ţară într-un oraş, este firesc să te impresioneze schimbarea localităţilor. La oraşe în anumite privinţe există o oarecare ordine altfel concepută decât acele cu care erau obişnuiţi şi se respectă obişnuit la sate. Străzile aici au fost “tăiate” într-un anumit fel, dispuse într-o altfel de ordine, după alte considerente. Şi casele din oraşe păstrează o altă ordine fără a se face prea mult caz de punctele cardinale. Copacii care străjuiesc marginile străzilor oraşelor, nu produc fructe numai frunze (mare risipă). Drumurile sunt placate cu piatră de râu, lespezi, pavele sau asfalt (în oraşul Năsăud pe vremuri străzile erau “placate” cu bitum curat şi vara când dădea căldura…). Astea toate te duc în “cuibul” acela care se numeşte CENTRU, şi care la unele oraşe medievale era chiar nucleul cetăţii. Acesta este o caracteristică a multor oraşe vechi. De multe de ori cam tot ce este frumos în acel oraş, a fost construit până la impactul cu zilele de astăzi. Acel nucleu medieval şi uneori: voievodal al oraşului, îi dă caracter personal al lui.