În staţia de autobuz din Piaţa Revoluţiei, doi tineri, un băiat şi o fată, se giugiuleau pe unica bancă din respectiva staţie. Puştiul nostru care “aştepta” şi el autobuzul alături de bunicul său, nu putea să stea locului. Curiozitatea “candidă” l-a dus până acolo că şi-a “băgat” capul între cei doi şi se uita la ei. Spre uimirea lui cei doi îşi vedeau de-ale lor. Văzând că “petenţii” nici nu-l bagă în seamă, năcăjit, piciul s-a aciuit lângă bunicul său, probabil următoarea persoană pe care şi-a propus el s-o “chestioneze” şi din câte se vede nici n-a stat mult pe gânduri.
– Bunicule mai aşteptăm mult?
– Doar atât până vine autobuzul care ne va duce acasă.
– Şi… când vine autobuzul ce ne duce acasă?
– Imediat.
– Dar cam câte minute durează “imediatul”?
-O fi durând ceva. Puţin. Foarte puţin.
– Mai puţine ca….
– Mult mai puţine.
– Bunicule ce este dragostea?
– Cum să-ţi spun. Nimic…sau totul.
– Explicaţia o şti din dicţionar sau…?
-Î, nu.
– Dar de unde?
– Din viaţă.
– Atunci te rog mai spunem ceva despre dragostea din viaţă.
– Puiule, dacă eşti puţin sincer, mi-ai putea spune de ce te interesează chestia asta pe tine, sau “unde” te interesează?