Bunicul coborî primul din autobus, nepotul după el. Copilul se uită în stânga, în dreapta şi nevăzând nimic cunoscut sau ceva “obiective” mai de “Doamne ajută” se proţăpi în faţa bunicului luând un ton autoritar, nepotrivit vârstei şi întreabă:
– De ce am coborât aici? Noi nu locuim aici.
– Este adevărat că nu locuim aici, dar o să afli unde este locul în care toată populaţia oraşului acesta achită consumurile de gaze naturale.
– Cum se plăteşte ? Au un automat unde băgăm banii şi ne dau fiţuica, ori folosesc alt procedeu?
– Măi năpârstocule, vezi casa aia de pe colţ? Aia, aia ce este mai arătoasă. Ei aceia este sediul Romgazului, societatea care se ocupă cu toate operaţiile care privesc acest combustibil. Pe vremuri această clădire aparţinea administraţiei minei valea Roşie În interiorul sediului sunt nişte doamne casieriţe care încasează consumurile. Tot explicând, ce-i doi urcă scările dinspre strada Iuliu Maniu, cu ideea pre anunţată de-aşi plăti consumul de gaz metan. Cu totul întâmplător bătrânul nu i-a putut arăta nici-o casieriţă puştiului. “Sala” unde trebuiau ei să plătească era “full”. Fără prea mare exagerare, gândul plana pe ideea că: tot oraşul şi-a dat întâlnire aici. Dacă au gândit că n-au nici-o posibilitatea de-a rezolva problema pentru care au venit în următoarea oră, “susţinuţi” de ideea că nu se putea intra în acel local, bunicul îi “aruncă” o ofertă piciului:
– Tot nu cunoşti locurile astea. Până se mai “aeriseşte” puţin spaţiul acesta, nu doreşti să ne plimbăm puţin? Mai faci şi tu cunoştinţă cu locurile, cu oamenii şi poate mai afli şi despre câteva din întâmplările ce s-au petrecut în astă parte de oraş. Înciudat de atâtea inconveniente, de faptul că cam tot ce se putea vedea în acea sală, erau doar nişte pălărioare şi căciuli, considera şi el că e mai bună o plimbare decât să stea în poziţie de “drepţi” câteva ore, a aderat cu plăcere la ideea bunicului. Din nou în stradă. Băieţelul o “luă” într-o direcţie dar bătrânul l-a oprit:
– Să facem câţiva paşi în josul străzii Dr. V. Babeş.
– Cum vrea-i tu bunicule.
– Vezi blocul acel cu Nr.3?Uită-te puţin la el, observi ceva?
– M-am uitat. Ce trebuia să văd în afară de blocul propriu zis, construcţie ce nu se deosebeşte de alte sute de blocuri construite-n oraşul nostru?
– Deci nu observi nimic altceva? Nici-o deosebire?
– Am crezut că-mi araţi ceva mai deosebit. Ca să văd blocuri puteam merge ori unde.
– Într-o dimineaţă, copiii locatarului de la parter erau amândoi în baie şi îşi spălau dinţii cu periuţele, moment în care o puternică explozie “le-a coborât” tavanul, exact peste pătuţurile din care de curând s-au sculat. Fenomenul era surprinzător deoarece din câte cunoşti în dormitoare nu se introduce gazul. Ori cine ştie că gazul se introduce doar în bucătărie.