Niciodată o masă de oameni atât de mare n-a beneficiat de un efect psihologic pozitiv, cum se întâmpla cu populaţia municipiului nostru. Poate doar unele rezultate ale sportivelor şi sportivilor la campionatele mondiale şi olimpiade de gimnastică, sau Steaua la fotbal, ori unele rezultate ale Echipei Naţionale de fotbal (în anul 1997 România era pe locul IV în lume. În acelaşi an pe 17 septembrie am trecut pe locul III după Brazilia şi Germania. În 1998 suntem cap de serie la Campionatul Mondial din Paris-1998) sub bagheta lui Iordănescu. Şi aceste evenimente au dat euforie sufletelor şi minţilor românilor, dar au fost numai fulgere. Echipa lui Mateanu ne-a “însănătoşit psihologic” ani buni. Dacă de ceva îmi pare rău pe această lume, îmi pare rău de tinerii care n-au apucat acele vremuri de euforie generală, când toate greutăţile şi necazurile se estompau numai dacă aduceai în discuţie rezultatele ultimilor meciuri ale FC-ului. Populaţia municipiului Baia Mare de atunci, era capabilă să ignore ori ce necazuri (cu toate că atunci s-a potrivit că a dispărut carnea, untura, ouăle şi chiar băuturile din magazine, toate de acum se mai distribuiau doar la RAŢIE) şi puteau face acest lucru, cu numai o simplă vorbă despre ea, despre acea echipă minunată şi antrenorul ei, MATEIANU.
Pe noul “Bulevard al Independenţei” se circula doar de vre-un an. Puntea pe cabluri peste râul Săsar, pe care treceam noi pietonii, făcându-ne legătura cu Str. George Coşbuc, era încă în funcţiune. Numai că nouă ne mai păsa de ea. Aveam şi noi şapte poduri, câte are Budapesta. Sunt ale noastre mai mici şi nu aşa de elegante, dar… Ziua aceia era caldă, specifică oraşului nostru vara, plăcută. Se termina-se şi noul pod, “Podul Republicii” numai că circulaţia încă nu era destul de fluentă. Lumea încă nu era obişnuită cu noile artere de circulaţie proaspăt terminate. Cercetătorul ştiinţific care şi-a terminat munca în acea zi la Institutul de Cercetări şi Proiectări Minere, se grăbea spre vechea punte de legătură, încă nedemontată. O maşină în mare viteză, l-a “luat pe sus” chiar de pe “trecerea de pietoni”. Când omul s-a “liniştit” după groaznica lovitură primită de la maşina respectivă, a rămas într-o poziţie nefirească pe asfalt. Era mort. Viaţa i-a fost curmată instantaneu. Nenorocirea avea ca autor al proaspetei nenorociri pe unul dintre cei mai iubiţi dintre toţi fotbaliştii noştri componenţi ai “Echipei de aur” echipa lui Mateianu .
Dacă am lua o sfoară imaginară şi am întinde-o între cele două locuri unde s-au produs cele accidente nefaste, unde şi-au pierdut sufletele şi viaţa cei doi oameni, vom constata cu uimire că centrul Bisericii “Sfânta Cruce” se află pe această diagonală.(Strada Victoriei la ultimele retuşuri a fost ”mişcată” puţin). De aici o întrebare firească: “Sfânta Cruce sau Sfintele Cruci?”. Accidentele despre care am povestit, să fi grevat într-un oarecare context alegerea locului pentru această Sfântă Biserică ori toate-s întâmplări?.

De Boboteaza anului 2005