– Elvira! Cum se face ca din cuibul din care ai fugii, acum te intorci cu drag?!
– Stiti… domnule Barsan… acum Emil se poarta cu totul altfel ca inainte. Este un baiat tandru, nu ma agaseaza, de parca abia ne cunoastem. As putea zice ca-i un adevarat cavaler. Cred ca… nu indrazneste sa spuna, dar parca s-a indragostit… de mine. Parca ar fi alt Emil!
Tot drumul n-am mai comentat nimic. Fiecare era cu gandurile lui. Treceam de la furie la linistire si … brusc pur si simplu, m-a apucat o stare de fericire, poate pentru prima data, dupa multi ani! Ceva se petrecuse cu Emil. Si pare, de data asta, in bine. Emil ne astepta. A sarit sa deschida portiera. Era radios, i-a dat mana Elvirei si a condus-o in casa. Ma uitam cu mirare la copilul meu si-1 vedeam pe cel care-1 batusem cu cureaua… Era uimitor cum se schimbase. Era de nerecunoscut si sunt absolut sigur ca nu bataia primita i-a schimbat purtarile, aici era altceva. Aici se pare ca era dragostea. Sa mai spuna cineva ca iubirea nu face minuni!Astfel Elvira, dintr-o jertfita, devenea stapana sufletului lui. Asta da… metamorfoza! Mia mea radia nu alta: “Nu ti-am spus eu… Nu ti-am spus ca … Ei vezi!” si pentru prima oara, dupa foarte multi ani am vazut-o in lacrimi. Nu stiam cum sa i le interpretez!
Elvira, avea mai multe surori, ea daca a fost cea mai mare, nu a fost rasfatata, ba dimpotriva, fusese roaba celor mici. Asa ca acum Emil, cu atentiile lui, o rasfata pur si simplu. Si fata, observasem, se simtea in al noulea cer!
Lucrurile se derulau, as zice, programat. Doar ca Emil cu maica-sa, de ziua Elvirei, i-au cumparat un lantisor de aur. mai apoi un ceas de mana… N-am comentat in nici un fel…Oricum m-am obisnuit si eu cu situatia si am inceput s-o consideram ca pe o fiica. ii asiguram cam tot ceea ce avea nevoie: haine, incaltaminte, obiecte… Ne-am obisnuit cu ea, cu prezenta ei. facea parte din familie.
Curios lucru, abia deunazi am observat, Emil nu mai fuma. Emil nu a mai pus tigara in gura si nici de licori nu s-a mai atins. Despre celelalte lucruri nici nu putea fi vorba. Nevasta-mea se si speriase intr-un fel! Ceea ce nu am fost capabil cu bataia a facut IUBIREA… a facut Elvira, 1-a adus pe Emil pe “linia de plutire”. Se spune ca in dragoste balanta oscileaza mereu. Se spune…
Cine-1 vedea pe Emil si Elvira, pauza de pauza, umbland impreuna, mancand impreuna, era tentat sa zica: “uite porumbeii!” Colegii ii mai strigau cu rautate: Hei, Romeo, hei, Julieta! Cu toate acestea Elvira a inceput sa fie mai rezervata. Alteori precipitata. Se vedea ca nu e in apele ei si ca prea se simte incorsetata de permanenta prezenta a lui Emil. Cand fata mai discuta cu un coleg, Emil devenea iritat, deosebit de irascibil, se inrosea tot. Ea a observat si acum continuu il irita… Mi-am pus intrebarea: Ce-i mai leaga? Si mai ales ce-o mai leaga pe ea de el? Emil era indragostit lulea de Elvira si nu-si dadea seama ca pe parcurs devenise soricelul ei. Il invartea pe degete cum era voia ei. El nu realiza manipularea ba, dimpotriva, credea ca el o ocroteste! Si era gelos!…Ca sa vedeti! Intr-o deplasare la o lectie practica au ajuns la Portile de Fier… la Gura Vaii, unde au fost cazati. S-au intalnit aici si cu alti colegi din tara. Seara, pe platou li s-a organizat un “amurg dansant”. Un elev mai mare, din clasa a XII-a, a cerut-o pe Elvira la dans… Emil nici nu vroia sa auda. Mai sa se ia la bataie! “Auzi, sa danseze ala cu Elvira?!” Si de grija asta toata noaptea a dormit pe o saltea in usa camerei ei, ca nu cumva sa vina “vagabondul” la ea…Dovezile lui incontestabile de dragoste, nu aveau ecoul scontat in sufletul Elvirei.
Aceste ganduri “m-au aruncat” cu ani in urma…pe vremea cand eu fusesem tanar. Mi-aminteam cum ma indragostisem pentru prima oara, de o fata din sat. Si acum, de cate ori o intalnesc imi bate mai tare inima, parca incep sa ma balbai. Probabil ca si sentimentul de vinovatie pe care-1 incerc fata de ea, pentru ca ne promisesem ca “ne asteptam”, dar… imi inchipui cum o fi reactionat cand o fi citit negru pe alb ca ma insor… ma insuram cu alta… Mai ales ca ea, Lucretia, ma astepta inca…La nunti de obicei plang miresele. La nunta mea eu am facui o exceptie… fara sa vreau… Poate si pentru ca acum melodia de dans imi amintea de prima mea intrare ” in hora”…
In sat, la noi, intrarea fetelor si a flacailor in randul adolescentilor se face la hora, intr-o duminica anume. La varsta de 15 ani, in functie de dezvoltarea fizica, inainte de inceperea horei, se anunta “noii promovati” in randul “oamenilor”. E un moment la care asista tot satul. E un spectacol unic, emotionant! Tot satul se uita la tine si simti ca sute de ochi te “pretuiesc”…