Mi-era ca un frate. Fusesem colegi in scoala primara, invatase bine, dar parintii l-au oprit pe “vatra” familiei, cum se spune, sa conduca mai apoi gospodaria. Avea si el copii (nu unul ci trei baieti si o fata), dar ce frumos si-i crescuse: niciodata n-am auzit sa-i iasa din vorba! De fapt odata cand eu i-am laudat, mi-a spus:
– Barsane! Copiii trebuie sa fie crescuti pe langa tine, nu lasati in voia lor, ca-i sufla vantul si cine stie unde le zboara gandul, ca-s nestiutori si usor, foarte usor pot gresi. Ei trebuie sa fie pretutindeni cu tine, daca vrei sa fie “ai tai”!
Asa s-a straduit mereu sa-si tina copiii langa el, cu efort si cu sacrificii. Acum sa-i vezi in gospodarie! Ma uimea faptul ca pe acesti copii nimeni niciodata nu-i trimitea: du-te fa asta, du-te fa aialalta, cu totii stiau ceea ce aveau de facut. intrebau ei, din cand in cand: ii bine asa? ii bine cum fac?! Fiecare isi cunostea rostul lui. Atunci mi-am dat seama ce inseamna cu adevarat sa fie”copilul tau”! Copilul pe care-1 cresti tu si care cu timpul incepe sa-ti semene. Ti-e mai mare dragul sa-i vezi cum cresc si devin barbati, barbati adevarati. Copiii lui Alexandru, in plus, se indrumau unii pe altii – cei mari au devenit la randul lor, indrumatorii celor mici. Roadele educatiei se transmiteau. Sincer, il inviduiam. Cand munceau alaturi, tata si fiu, parca erau doi buni prieteni de varste diferite… si le statea atat de bine. Lucruri ce la altii ar da dureri de cap, in familia lor parca se rezolvau de la sine. Unde era secretul!?! Urmarindu-1 pe el, mi-am dat seama ce inseamna educatia si mai ales “vedeam” puterea exemplului, rabdarea, zambetul lui, vorba lui… felul lui de-a face educatie numai ca eu… eu eram in urma, mult in urma lui…cam cu o generatie… El nu era scolit ca mine, dar invatase, se vede, la scoala vietii, la MAREA scoala a vietii!!! Imi era rusine. El observase framantarea mea si vedea cum se comporta fiul meu. Nu trebuia sa-i spun, avea el ochi… Si lui ii era putin jena, asa ca am incheiat discutiile ceva mai repede ca de obicei, pretextand fiecare cate ceva: ba ca el are de lucru, ba ca eu nu ma simt prea bine… si cum seara se lasa, am intrat in casa si nu am iesit pana a doua zi.
Emil dupa ce si-a vazut de iepuri, a plecat in sat la niste prieteni. A venit tarziu. Cand s-a intors, pe la vreo zece, eu eram in pat, citeam. O data cu el casa s-a “umplut” de “aromele” tigarilor fumate, cu toate ca acum mai rodea si guma de mestecat. Saracul de el, nu stia ca fumul ii imbacseste hainele? A mancat si s-a dus la culcare. La scurt timp a revenit si Mia, sotia mea. M-a vazut ingandurat, a venit, m-a mangaiat si a incercat sa ma linisteasca ca “toate vor fi bine”. O sa aranjeze ea… Ori n-o cred in stare?! As fi vrut si eu s-o pot crede, dar nu intrezaream nimic. Oare de cat timp o sa am nevoie ca sa indrept ceva? Noaptea-i un sfetnic bun!
A doua zi, dimineata, la plecare numai ce vad ca apare si o fetita, cu un nas uratel si cu un geamantan. Credeam ca vrea s-o luam pana-n oras cu masina. O intreb pe Mia:
– Cine-i asta? A cui e?
– Este Elvira, o fata amarata si ea, saraca… Da-i desteapta! Va invata si ea la noi in oras, la acelasi liceu cu Emil. Vor fi poate colegi de clasa! Pana se instaleaza i-am promis masii ca va sta la noi.
Luat prin surprindere, nu prea imi convenea, dar nu era momentul Si nici rostul sa deschid o discutie caci ne pregateam de drum. In masina de cateva ori ma-am uitat la ei prin oglinda. Stateau pe bancheta din spate. Se spionau reciproc. Parca s-ar fi intalnit “tusa cu junghiul”… Ciudata asociere! Parca impreuna nu erau chiar asa urati, se compensau reciproc. Ajuns acasa nevasta a si instalat-o pe fata in camera de sus, de la etaj. Parca o astepta de cand lumea… Intr-o zi, vazand-o pe Elvira maturand, mi-am adus aminte de ceea ce mi-a zis Mia, ca fata va sta la noi, doar cateva zile… si acum vedeam ca face si pe “fata in casa”! Am abordat-o pe Mia. In loc de raspuns m-a si asaltat:
– Bine ca mi-ai dus aminte! Tu cu cunostintele tale pe la doctori ai putea s-o duci la plasticianul ala… vestit – Ionescu- sa-i repare nasul ala oribil. Ce zici? Acu, sa stii ca inca de la plecare i-am promis masii ca rezolvam noi cu operatia, ca-i pacat de biata fata, de tineretile ei… Ca vezi tu, e fata, ca de-ar fi baiat… Baiatul sa fie un pic mai frumos ca dracul si n-are treaba! Dar, fata… stii tu cum e…Si uite asa ii tot dadea inainte nevasta-mea. Eu n-am apucat sa scot o vorba! Ce-i drept: cu operatia eram de acord si eu ca s-ar putea face ceva.