– Mulţumesc ! Scuzaţi deranjul, la bună vedere !
– Bună ziua! Sandu fugi s-o afle pe cameristă.
– Doamnă !… Doamnă !…
– Poftim, ce este, de la ce cameră sunteţi ?
– Nu… Nu de mine este vorba ! Vă rog să-mi spuneţi, locatarii de la 142 au plecat… sau sunt în Mangalia ? Era o fată, cu tatăl ei !…
– S-au dus, maică… s-au dus de trei zile ! De Maria întrebi ?
– Da !… Da ! O cunoaşteţi ?
– Cum să nu. Uite ce mi-a dat! Deschizând debaraua, Sandu îşi vede “ghiocul” pe care îl oferise cu atâta drag Mariei… Pentru el lucrurile erau clare, erau lămurite. Plecarea lui precipitată a umilit-o profund. Acum regretă amarnic, dar n-avea cui se confesa !
– Ţi-e rău maică ?…
– Nu!… Nu!… Vă mulţumesc! şi plecă direct la gară.
Amărât, se gândea că nici măcar acea posibilitate de a-i cere fierbinte iertare nu i s-a oferit.
– După cum văd… nu ţi-ai găsit prietenul! – îi spuse maică-sa de cum ajunsese acasă.
– Nu!… Şi nu ştiu cum să-l găsesc!
– Nu ai întrebat de adresa lui la recepţia hotelului, unde a stat?
– Am întrebat camerista… şi dacă ea nu a ştiut-o, la recepţie mi-a fost jenă să mă duc!… Dădeam de bănuit!
– Era mai bine să fi început cu recepţia!… Oficial. Aşa o problemă nu trebuie tratată superficial!
– Mamă!… Ai dreptate, dar mi-a fost penibil. Acum mai am o speranţă, ca el să-şi aducă aminte de adresa mea. Iniţial, eu i-am spus-o.
– De ar fi aşa! Că mie mi-e ruşine ca un om să te ajute şi tu să nu-i rambursezi banii şi asta după o perioadă aşa lungă?!…
– Crede-mă că şi eu mă simt stupid, dar momentan nu am altceva de făcut.
– Bine.. bine! O s-o rezolvi tu cumva!
– Aşa cred şi eu.
Discuţia se terminase. Apoi, au trecut zile… luni, au început şcolile şi Sandu era din ce în ce mai posac.
Într-o zi, un coleg, care stătea în celălalt capăt al Capitalei, l-a invitat la el. Îşi cumpărase un “video”. L-a chemat şi pe el să-i vadă achiziţia. Sandu nu prea avea chef de “video”, mai ales că din câte casete a văzut el toate erau nişte prostii banale şi violente, care nu prea te cultivau intelectual, ci numai forţa primară, animalică, dar nu voia nici să-l refuze pe colegul respectiv, care parcă-i făcea o favoare extraordinară chemându-l “pe el” si nu pe alţii, care erau “morţi” după aşa tâmpenii.