– Greu nu, dar nu cred că o să înţelegi învălmăşeala, grozăviile, morţile gratuite şi mai ales teama care ţi se cuibăreşte în suflet. Greu de înţeles e războiul însuşi cu răsturnarea tuturor valorilor, cu împilările şi înjosirile de neimaginat. Cine nu a trăit acele vremuri şi le poate imagina, dar ce au simţit acei oameni, nimeni nu mai poate simţi chiar dacă ei îţi explică “că îşi dau seama”. Una este să-ţi cultivi frica, şi alta să auzi de la alţii ce s-a întâmplat. De asta nu ţi-aş spune-o.
– Poate nu o s-o pricep, sau nu o să simt aşa cum ai simţit tu şi oamenii aceia, dar eu nu pot să o cunosc măcar?
– Dacă tu vrei şi dacă eşti şi interesat de vremurile acelea, pun supa pe foc şi o să-ţi relatez poate cea mai tristă poveste de iubire.
– Te rog, mamă.
– Bine, Sandule… Era seară, umbrele ei coborau încet, odihnitor peste pacea satului muncit într-o lungă şi obositoare zi de vară. Ciurda de vaci a sătenilor, se îndrepta spre locuinţele gospodarilor, iar în dreptul fiecărei porţi rămânea mai puţin cu una. Iuli deschide poarta, şi vaca, recunoscând-o, sloboade un muget de bucurie şi satisfacţie, intrând pe poartă, pe sub mâna Iuliei, care-o mângâia pe spinare şi mângâierea se încheia c-o palmă peste greabăn. Vaca se apropie de vadra plină, şi setea care a chinuit-o până atunci îi dispare lent, iar ea parcă ştia să nu-şi mişte botul, că atunci s-ar putea sfârşi toate şi nu plăcut. Iuli stătea lângă ea şi-o mângâia pe gât s-o liniştească şi să mai uite de muştele şi ţânţarii care roiau în jurul ei, muşcând-o şi agitând-o continuu, făcându-i viaţa bietului animal insuportabilă.
Uitându-te la această paşnică scenă, foarte obişnuită la acel ceas de seară în acest sătuc, cu dealuri şi câmpii împreunate, sat transilvănean cu oameni care ştiu preţul muncii, preţul binelui şi-al răului, dar mai presus de toate ştiu ce-i omenia. Oamenii care le vizitează satul, prin modul lor de-a fi, le transmit aceste postulate ale vieţii lor, care le au de la bunii şi străbunii lor.
Un ochi mai atent ar fi putut observa că Iulica n-a închis imediat poarta de cum a intrat vaca, lucru neobişnuit aici şi nu pentru că ar intra vreun fur, ci pur şi simplu că oamenii de aici cunoşteau rostul lucrurilor şi nu înţelegeau să facă lucrurile altfel de cum se “cere”. Păi nu pentru acest lucru a ieşit Iulica afară?
Parcă ghicindu-ne îndoielile noastre, după ce şi-a adăpat Iulica vaca şi i-a prins lanţul de iesle, i-a dat un braţ de fân, s-a dus sa închidă poarta.