Era o risipă de adrenalină, ori poate numai curiozitatea, firească de acea vârstă, să-şi dorească cu orice preţ să-şi vadă iubitele, şi chiar tinerele neveste, puţin mai sumar îmbrăcate. Pista murea dacă nici de această dată, nu era capabil s-o vadă şi el pe Iulica, fără cele zece jupoane pe ea. De fapt, gândul lui era s-o vadă cum arăta ea….fără nimic pe dânsa. În timp de război lipsurile erau de toate felurile şi Pişta era aproape sigur că femeile, acum, nu aveau chiloţi pe ele. Dar pe el nu-l interesau toate femeile, ci numai “una” cum arata ”aşa”. Aceste curiozităţi, dar mai ales nerăbdarea, l-au dus să facă ceva la care nimeni nu se gândea. Între cele două grupuri de oameni maturi erau copii care trebuiau supravegheaţi să nu păţească ceva. Tot copiii beneficiau de-o plajă pierdută ce intra lin în râu, asigurându-le acestora un loc plăcut de baie, cu apă mică, nepericulos. În cealaltă parte a râului, apa rodea din ţărm, provocând o bulboană adâncă în care puţini erau cei care îndrăzneau să-i caute fundul. În această Duminică şi zi de baie, lui Pista, ştiind locul unde va merge Iuli să facă baie, i-a venit o idee. A necăjit un băieţaş pe care-l cunoştea, dar mai ales îl ştia că-i un bun înotător, cum că n-ar fi capabil să se arunce în Lăpuş unde-i zice el. Puştiul s-a prins şi l-a întrebat: „ce-mi dai dac-o fac” ? Pista continua să-l necăjească pe tema aceasta şi i-a spus că de face acest lucru la iarna se va da cu schiurile lui care se ştie că-s cele mai bune din sat, dar, continuă Pista, să fie sigur ca el îl va supraveghea şi dacă va fi nevoie îl scoate el din apă în caz că nu-i capabil de asemenea performanţă. Băieţaşul, Öcsike, cum a auzit de schiuri era gata să sară în apă. Abia l-a putut opri Pista în ultimul moment. După atâtea promisiuni făcute de Pista şi Öcsike a promis că va merge şi cu capul pe sub apă şi alte figuri. Pista era tare mulţumit de ce a pus la cale. Au bătut palma şi l-a dus în locul de unde trebuia “să-l salveze el pe Öcsike, loc de altfel foarte convenabil s-o poată pândi pe Iulica, aşa cum visa de nu ştiu câtă vreme. Apoi, Pista a intrat în apă “să se spele” şi i-a făcut semn lui Öcsike să se arunce în vad. O femeie l-a văzut şi a început să urle ca din gură de şarpe: săriţi oameni buni, se îneacă un copil. Oamenii au sărit şi a “sărit” şi Pista şi cu capul pe sub apă a înotat până acolo unde ştia că se îmbăiază Iulica. În faţa ei a ieşit afară din apă şi se holba la ea ca la o fotografie dragă. Furoul care-i ascundea trupul, ud fiind, se mula perfect pe trupul tânăr. Dacă n-a văzut-o toată dezbrăcată, în schimb formele-i erau trădate de îmbrăcămintea udă. Sânii strânşi de răceala apei îi prezentau două sfârcuri mari şi negre, care ţineau întreaga greutate a furoului umed. Unde picioarele părăsesc trupul, se întrezărea un triunghi mai întunecat la vederea căruia Pista a simţit furnicături în tot trupul şi-o ciudată senzaţie de-a se întinde îl pătrunse.