– Ce te holbezi aşa, îl repezi o femeie mai tânără. Pista fără să-i dea vreun răspuns, s-a aruncat în apă unde ştia că-i mai adâncă şi cu capul pe sub apă a plecat acolo unde ştia că-l “va găsi” pe Öcsike. Şi-au dat mâna, înţelegând că şi-au încheiat afacerea.

***

Bunicul lui Mişu din nou şi-a întrerupt povestirea începând să-şi reia starea prezentată de nepot, stare în care, cu toate că gura-i amuţea, el continua să trăiască acele întâmplări şi amintiri necunoscute nouă şi altora care, se vede treaba, îl reconsumau, decimându-i puţina viaţă ce i-a mai rămas. Copilul se ridică şi plecă să întoarcă animalele care s-au îndepărtat de locul unde bunicul lui a început să-i spună o poveste căreia nu-i dădea de capăt şi care-l scotea din viaţa aceasta pe bunicul lui ori de câte ori încerca s-o povestească, să facă lumină unde probabil credea că s-ar mai putea, sau s-ar fi putut numai atunci ? Poate că de la această poveste bunicul doreşte să-şi rearanjeze într-o altă ordine ceea ce a fost cândva viaţa lui, trăită prin războaie, printre oameni câinoşi. De ar mai putea rezolva ceva, cât de cât, să mai îndrepte măcar ce n-a făcut de bunăvoie, sub prestare de jurământ, jurământ depus pentru ţara care ne-a cotropit şi care l-au împovărat şi cu această umilinţă. Băiatul în schimb nu cunoştea nimic toate acestea.

***

– Öcsike, reluă bunicul povestirea după o pauză, timp în care, nepotul aproape am uitat ce-a povestit bunicu-l său până acum. Ocsike, a primit toate gratulaţiile şi promisiunea fermă a lui Pista că la iarna ce urmează va avea schiuri, cele mai bune schiuri din sat. Öcsike a plecat să se laude, celor care or avea chef să-l asculte, cum a sărit el în apă. N-a căzut cum au strigat femeile, el a făcut un “fejes”(plonjon) în apă, plonjon care trebuie să ştii să-l faci, altfel “muşti ţărâna”, şi le-a mai spus: „bineînţeles că el singur a ieşit pe mal, nu cum spun alţii că l-a scos Pista. De fapt, dacă nu era sigur că ştie înota atât de bine, Pista nici nu l-ar fi rugat să sară în apă”. Aici s-a oprit din povestit dându-şi seama că începe să spună ce nu trebuie şi ar putea rămâne fără schiuri. Cu părere de rău s-a dus spre casă, întrucât era evident că, de mai sta, schiurile-i ”vor patina din gură”, şi câte n-ar mai fi de povestit, dar cuvântul dat trebuie respectat.