Friday, April 03rd, 2009 | Scriitor:

Posibil ca Pista să fi ajuns din întâmplare “acolo”, până lângă ea, dar cum a făcut-o? Iulica avea o senzaţie că i-a fost furat ceva, ceva ce în alte situaţii nu s-ar fi întâmplat. Poate aşa se explică faptul că Pista niciodată n-a adus vorba despre aşa ceva sau, altfel spus, de ”întâlnirea în costumaţie sumară”. Faptul că i-a “clocit-o”, că a fost nesincer o durea. Era jignită şi totodată frustrată de modul “original” în care a făcut-o şi “perspicacitatea băieţilor”de-a despuia fetele, de-a le umili, mai ales când nu se pot proteja. Până aici l-a dus “sinceritatea” pe Pista…
După această întâmplare, dacă se mai poate numi aşa, Iulica a ieşit din apă şi, refuzând pe oricine dorea s-o însoţească, s-a întors acasă singură cu propria-i supărare. Această zi, dintr-o zi frumoasă şi plină de speranţe, s-a transformat într-una umilitoare. Poate sub nici un motiv nu s-ar fi dezbrăcat înaintea lui Pista, dar să abuzeze el de încrederea ei, fără măcar să-i facă o aluzie, se poate? Într-adevăr Pista a umilit-o neavertizând-o măcar de intenţiile sale. Nu-i iese din minte momentul când erau faţă în faţă şi Pista o “absorbea”, iar ea, de spaimă, de ruşine, habar n-avea unde să-şi pună mâinile: ”jos sau sus”. De fapt era conştientă că ea ar fi trebuit să se ascundă toată după mâini aşa de dezvelită se simţea, atât îi era de ruşine. Toate au fost mai neaşteptate ca un duş rece. Îi venea să plângă de necaz. De câte ori n-au fost împreună şi numai în faţa satului a putut s-o ruşineze? Urmărea ceva? Am observat eu că tipa care-a strigat la el a făcut-o mai mult de ochii lumii, dar cu ochii cam preţăluia bărbăţia lui Pista, cu toate că e nevastă, n-ar fi trebuit nici să se uite-n partea aia. Din tot ce s-a petrecut acolo, eu eram ”pe preţ”. Oare mă consideră o proastă? Plânsul începea să pună stăpânire pe ea, după plâns somnul a venit liniştitor şi adânc, încheind una dintre cele mai agitate zile şi întâmplări care s-au derulat între cei doi îndrăgostiţi. Situaţie care Iulica n-ar dori să se mai repete niciodată, nu numai în această vară, când gândurile tinerilor erau mai multe, şi deasupra lor şi-a gândurilor lor străjuia anatema războiului.
Un tunet năprasnic sparse liniştea satului şi întrerupse povestea bunicului.
– Bunicule, mergem ? vine furtuna ! ţipa nepotul şi, folosind o bâtă noduroasă îmboldea turma spre sat.
– Apoi, dacă Domnul aşa zice, aşa facem.
– Bunicule să ne grăbim, uite ce negru-i norul care se îndreaptă spre sat !
Şi pentru ca şi vremea să fie la înălţimea evenimentelor povestite, evenimente care se vor precipita, s-a pornit un prăpăd de vreme cum nu mulţi au mai apucat. Satul a fost “bătut cu piatra”de nu s-a mai ales nimic din culturile lor.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.