Să se întâlnească în post nici nu putea fi vorba! Se pare că soarta i-a jucat o farsă!
Dumnezeu îi iubeşte pe ce-i ce se iubesc. Dimineaţa, satul plecă la muncă. Portiţă, după portiţă se închideau în spatele lor. Pista a observat că din casa Iulicăi au ieşit toţi şi, fără să mai aştepte, a intrat în casă, unde ea pregătea prânzul pentru toţi.
– ‘Mneaţa bună, Iulica !
– Du-te, să nu te văd! Am stat toată seara în poartă, puţin a lipsit că n-am luat şi peste cap, şi tu nicăieri! Nu te supăra, dar n-am nevoie de aşa prieten… şi lacrimile au început să-i şiroiască pe obrăjori.
– Iulica dragă, fii bună şi ascultă-mă şi pe mine, un minut măcar !
– Să te ascult, să mă mai porţi cu vorbe, nu? Să mă pui în gura satului? Să-ti baţi joc de mine?…
– Eu nici să vorbesc n-am dreptul?!… Pista ţipă cât putu de tare… după o zi de lucru şi o noapte de nesomn…
– Urlă la mine cât îi vrea, că văd eu că-s aşa toţi bărbaţii, întâi te umilesc, apoi urlă la tine şi după aceea îţi dau şi peste cap! Grozavă specie! Hai, fă-o şi pe asta, că atât ţi-a mai rămas “de rezolvat” cu mine!
– Taci odată !… şi-i prinse mâinile şi-o îmbrăţişă, după care a început să-i spună la ureche toate făcutele şi toate necazurile din ultimul timp, de care a avut parte. Şi fiindcă a venit şi ziua în toată splendoarea ei, Iulica i-a putut “admira” toate echimozele şi urmele lăsate de nervii Domnului instructor, pentru întârzierea pricinuită pentru că a dorit s-o vadă.
– Ioai Istenem, dar ce-i cu tine Pista ?!
– Nu-ţi imput nimic, Doamne fereşte, dar ăsta-i preţul c-am dorit să fiu lângă tine, c-am dorit să te văd. Ceea ce cu adevărat mă doare este cât de puţină încredere ai tu în mine!
– Tu crede-mă că nu am ştiut nimic! Spune-mi ce s-a întâmplat?
Pista se porni pe destăinuiri, de la ultima “despărţire” ce a avut loc la scalda de la Lăpuş şi cât de mult îl exaspera faptul că a trecut atâta timp şi el nu s-a putut întâlni cu ea, să i se confeseze, să povestească cu ea măcar ce-i mai urgent…
– Şi ce-i mai urgent, Pistuka ?
– Nici nu ştiu cum să-ţi spun! Peste zece zile ne despărţim. În porthartul de la care mi s-au tras toate erau ordinele noastre de încorporare… Ne duc pe front… Asta ne e soarta…
Dacă până acum Iulica a plâns de necaz, de umilinţă, plânsul de acum s-a transformat în bocet de jale. Plânsul devenea tot mai apăsător, încât n-a rezistat nici Pista şi s-au pus amândoi pe un plâns că li se scuturau hainele.