Dacă mai adăugăm şi faptul că îşi permiteau s-o savureze în voie, se explica de ce toată lumea se simţea bine.
După “minciunile” starostelui, după cuvântul naşului, s-a închinat în onoarea tinerilor miri şi a viitoare-i lor familii, urându-li-se “casă de piatră”, casă cu mulţi copii şi, evident sănătate, pentru a-şi realiza tot ce-şi doresc.
Se putea spune că toată lumea se simţea bine, dar din vorbele şi gândurile lor războiul era prezent în toate fazele sale. Au început cu rechiziţionări de hrană şi animale, cu arestările neloialilor, ale evreilor, ţiganilor şi ale altor oameni, încât vedeai că cercul arestărilor se strânge şi fiecare-şi trăia spaima când “cineva” îi va hotărî şi lui soarta, care de câţiva ani era “ca frunza pe apă”. Umilitor era faptul că exista o incertitudine continuă. Nimeni nu ştia dacă a fost sau nu “turnat” autorităţilor pentru cine ştie ce vină reală sau închipuită, pentru care va lua drumul lagărelor sau a “liniei întâi”. Pe de altă parte, toate aceste efecte ale războiului, cu toate că “teatrul” era la sute de kilometri, au dus la înjumătăţirea populaţiei satului şi de-o mai continua aşa, îl vor duce la pustiire, şi asta nu se consideră genocid… şi aici nici n-a fost război…
Zilnic Pista avea “întâlnire” cu gândurile sale, care-i spuneau că nu va trece o săptămână şi va da ochii cu moartea.
Iulica avea şi ea gândurile ei, mai simple, dar tot gânduri. Până acuma a muncit numai pe pământurile părinţilor, acum, logodită fiind, va trebui să lucreze şi pe pământurile familiei lui Pista. Apoi, nici ştafirungul (zestrea) nu-i terminată la vârsta ei. Va trebui s-o termine şi pe asta… muncă… muncă şi iar muncă…
Ieri, înainte de-a intra în post, Pista aţipise puţin. Parcă avuse un coşmar. Din tot ce-a visat nu-şi mai aducea aminte decât de-un număr, sau o înşiruire de cifre. Nu-şi aducea aminte să mai fi visat aşa ceva, nici nu-şi aducea aminte de restul visului, dar numărul îi era clar şi acum după ce s-a trezit – 22505. Lui nu-i spunea nimic. I l-a spus şi Iulicăi, dar nici ea n-a văzut “ceva” în el, i-a propus să-l joace la Loto. Pista i-a zis că şi lui i-a venit ideea asta. Apoi a început să-i mai “deruleze” din ceea ce-şi mai aducea aminte c-a visat. I s-a părut ciudat un lucru: deşi nu era un coşmar ceea ce visa, când s-a trezit se simţea obosit, epuizat şi leoarcă de apă. Îl domina o teamă neînţeleasă ce radia din acel vis. Ar fi putut fi un motiv că furtuna ce s-a pornit coincidea cu timpul în care visa Pista, în plus aşa o dezlănţuire de forţe ale naturii era îngrozitoare, nemaivăzută până atunci.