La Pista în casă mai rămâneau două fete, ce ar fi trebuit să se mărite înaintea lui, era dreptul lor “de întâi născute”. Dacă n-ar fi fost războiul, aşa ar fi fost. Acum şi de s-ar fi dorit, acest lucru era imposibil. Băieţii cu care ele erau în vorbă au plecat primii pe front. După plecarea şi a celor care sunt încorporaţi odată cu Pista, satul rămâne fără nici-un fecior, iar de venit… încă nu a venit nici unul… Cu toate aceste realităţi, Pista era ruşinat de faptul că “şi-a luat înainte surorile”, cu toate că nimeni nu i-a imputat nimic niciodată. Pe undeva, într-un ungher intim al inimii, cu toate ce s-au spus aici, Pista ar fi plecat neliniştit la război dacă nu s-ar fi logodit cu Iulica întrucât, mai ales în ultimul timp, tare frumoasă şi împlinită ca femeie era şi cam toţi băieţii se uitau cu interes la ea, lui acest lucru dându-i reale emoţii. Lipindu-se unul de altul, Pista memora, cu ochii minţii, formele trupului Iulicăi văzut “cândva”. Îşi aducea aminte de câte şiretlicuri a trebuit să se folosească pentru a o “sorbi”. A meritat. Acum stau unul lângă altul şi… cam atât. Problema n-a devenit mai puţin tentantă, dimpotrivă, dar celelalte lucruri de viaţă au devenit mult mai importante, mai grave şi nu numai pentru viaţa lor, ci pentru mult mai multe vieţi; incredibil cât de multe vieţi sunt afectate de război, de umbra lui, de urmările lui, de morţile lui. Nu era săptămână în care să nu sosească hârtiile cu chenar negru cu “morţii la datorie”. Tot mai multe case rămâneau fără bărbaţi, tot mai multe femei erau văduve şi foarte mulţi copii rămâneau fără tată! Ei erau într-o perioadă de fericire, că asta înseamnă o logodnă, nu? Gândurile lor erau de tipul celor mai sus, care nu le permitea tinerilor să-şi trăiască tinereţea.
Apăsat de un gând, poate de-o remuşcare, Pista-i zice fetei:
– Iulica dragă, mă iartă că-ţi spun, dar logodna noastră nu pare a fi lucrul cel mai bun pentru tine în aceste triste momente. Te iubesc deosebit de mult, dar acum că trebuie să ne despărţim am cruda senzaţie că te-am legat numai să nu mă părăseşti. Simt şi acum în mine ciudata stare pe care-am trăit-o în momentul în care te-am cerut de nevastă, sentiment acut care-mi crea senzaţia că fără voia ta te împing la ceva incorect. Din câte vezi şi tu, vremurile acestea nu aduc fericire nimănui. Te rog, dacă cumva crezi c-am făcut un lucru nepotrivit, să-mi spui şi nu mă supăr dacă desfacem logodna.
– Pista, eu sunt surprinsă auzindu-te ce spui. Sper că nu te îndoieşti de sentimentele ce ţi le port? Cred că n-ai motive să te îndoieşti de ele. Eu te iubesc foarte mult şi sunt convinsă că ce facem acuma e bine.