Friday, April 03rd, 2009 | Scriitor:

Femeia despre care povestim avea sarcina de-a gestiona bunurile şi să se îngrijească să nu lipsească nimic.
Balul se desfăşura minunat, lumea se simţea bine, când o prietenă şi colegă cu femeia noastră i-a cerut ceva din magazie. Femeia s-a dus să aducă, fără să observe că după ea “s-a luat” cineva, care nu era altul decât secretarul primării. Când femeia s-a întors, el a apucat-o şi a început să-i facă avansuri. Colega de serviciu, plictisindu-se de aşteptat, a mers înaintea ei. Văzând-o cu şeful, au rămas nedumerite, ea şi o altă prietenă cu care-a ieşit în întâmpinare. Aşteptau să vadă cum vor evolua lucrurile între cei doi. Întrucât nu evoluau deloc bine, şeful a început să-i rupă hainele, a trântit-o pe jos şi a început să-i aplice picioare cu pantofii lui de lac. Au intervenit, au adunat-o de pe jos şi au dus-o acasă. Ea i-a povestit soţului ce i s-a întâmplat şi i-a solicitat ajutorul. Soţul, ca orice bărbat de bună-credinţă şi cu dragoste faţă de soţia sa, i-a spus: “Toate s-au întâmplat din vina ta. Adio!” şi cu trenul de noapte a plecat la Bistriţa.
Copilul, trezit de ţipetele lor, şi-a văzut pentru ultima dată tatăl. În zadar l-au implorat soţia, prietenele şi copiii, nimic nu l-a întors din ceea ce-şi propuse. Într-adevăr a plecat pentru totdeauna, cu toate că sfârşitul lui n-a fost aşa de departe.
La bal lumea comenta evenimentele. Erau unii care ştiau şi câte “ture” au fost şi fiecare după alcoolul băut şi posibilităţile sale intelectuale fabula şi se distra pe această temă. Unora chiar le-ar fi convenit: “n-a vrut cu mine, şi-a găsit naşul”. Problema, din câte se va vedea a doua zi, nu era a mamei copilului, a secretarului sau a tatălui copilului, cu toate că ei erau implicaţi în aceea întâmplare, ci era a COPILULUI. După acea păţanie aproape fiecare coleg de clasă, de şcoală, “îi explica” cum s-au petrecut lucrurile cu mamă-sa… şi că de fapt cam aşa păţesc curvele… Povestea aceea i se repeta copilului şi de ceilalţi copii din satul lor şi fiecare căuta “s-o ilustreze” cât mai jignitor posibil. Aşa a ajuns copilul că uneori îi venea să-i “corecteze” pe acei ce din prostie deviau povestea. Cei mai sadici în povestire erau cei ce aveau vreo suferinţă fizică-handicap, aşa de crud îşi formulau cuvintele, cu atâta originalitate că te mirai de aceste cunoştinţe expuse atât de exact, ştiind că de fapt n-au ajuns, chiar să aibă o practică în sexologie. Te îngrozeai să vezi un copil, inocent de altfel, de câtă plăcere şi sadism este capabil, şi tu nu-i puteai replica nimic. N-aveai dreptul.
Peste noapte poftele unui animal a făcut din tine un paria. Copilul a început să se resemneze, să-şi păstreze durerea cu sfinţenie, cum s-ar spune a devenit “calificat” în suferinţă.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.