În ziua de 18 sept. 199… la orele 1505, când am ieşit de la serviciu, sunt cercetător principal la Institutul de cercetări miniere, am observat o maşină chiar în staţia de autobuz, care era străină atât ca marcă şi ca număr. Din ea, un individ striga ceva în limba germană. Oamenii treceau pe lângă el fără să-i acorde nici o atenţie, continuându-şi drumul spre autobuz. Nu am dat atenţie nici omului, nici maşinii, dar din ce spunea el reieşea că a venit la Staţiunea Izvoarele pentru tratament la ing.Micu şi îşi pierde cazarea dacă nu se prezintă astăzi. Aşa stând situaţia, m-am oprit şi i-am explicat tipului cum trebuie să procedeze ca să ajungă la Izvoare. Am avut senzaţia că n-a înţeles, cu toate că i-am vorbit pe propria-i limbă. Am reluat explicaţiile, la care tipul, deosebit de politicos, mi-a solicitat să-l pilotez până iese din cartier, de acolo se descurcă. Cum şi eu stau în apropriere, m-am gândit că nu-i prea mare deranjul dacă-l însoţesc 2-3 km. Am urcat în spate de unde-l pilotam fără să-mi dau seama că am ieşit deja din cartier. Am adormit în maşină, iar când m-am trezit eram într-un apartament, căruia i s-au adus ceva îmbunătăţiri, făcând din fosta cutie pătrată, un apartament util şi foarte plăcut, exploatându-i la maxim tot ce s-a putut, fără însă a-i disloca structura de rezistenţă. A scos uşile interioare iar colţurile de sus le-a rotunjit, dând o impresie de vechi. Balconul încastrat a fost inclus în apartament, eliminând geamul dinspre el şi montând chiar pe buza balconului un geam termopan. Astfel, camera s-a alungit cu încă un metru, lucru fantastic pentru dimensiunile interioare ale camerei. Cu toate că era intim, n-aveai senzaţia de claustrofobie. Erau şi alte lucruri bune, dar astea au fost cele mai impresionante. Spre seară a apărut tipul care „nu ştia unde-s Izvoarele, împreună cu un alt tip, care a început să scoată fel de fel de „scule”, care dacă nu erau de torturat, impresionabile erau. E vorba despre diferite cuţite, brice, săbii Ninja şi alte porcării de felul acesta. Tipul care „nu ştia unde-s Izvoarele, şi pe care, nu ştiu de ce, dar aveam impresia că-l cunosc, mi s-a adresat în limba română. Toată discuţia se limita la faptul că el, într-adevăr, avea o dorinţă la mine. Frumos formulat, nu? DORINŢA lui era, după cum spunea dânsul, nu să aibă contacte sexuale cu mine, ci numai să mă dezbrace, pentru a mă vedea goală, dar El să mă dezbrace, nu eu. Nu-mi dau seama cât efect să fi avut asupra mea răpirea, prezentarea armelor albe înşirate pe pervazul geamului, sechestrarea mea. Eram îngrozită. Să fii expusă poftelor colective ale celor doi indivizi? Maniile lor sexuale unde duceau? Că nu-i aşa, nu răpeşte nimeni o femeie şi apoi s-o sechestreze ca să facă SKANDERBERG cu ea… Cine răpeşte o femeie, o face tocmai pentru că este femeie. Eu, ca şi component al actualei societăţi, având şi o funcţie de conducere şi o familie, e normal că depind destul de multe persoane de mine, şi în câteva momente, doi indivizi te pot transforma în obiect de satisfăcut manii de neacceptat, că de erau acceptabile, încercau cu metode acceptabile, nu? Mi-am văzut viaţa oferită acestor dezaxaţi, din care unul dădea ordine, iar cel ce le executa era un retardat mintal, căruia i-a mai rămas râsul animalic şi plăcerea nedisimulată de a tortura.
Thursday, April 02nd, 2009 | Scriitor: carti online
Category: gazeta de suflet
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.