După ce s-a convins că nu s-a întâmplat nimic între soţia lui şi idioţii aceia s-a decis s-o aştepte şi să ia masa împreună la un restaurant, că har Domnului e plină lumea de ele. Şi el s-a dus să o ia de la poarta institutului, numai că a ajuns puţin mai târziu şi deja, fostul coleg şi actualul spion, a intrat în discuţii cu Ana. Cum îl ştia din facultate, cunoscând şi pasiunea lui pentru Ana, ştiind că a părăsit ţara l-a anunţat pe Mărginean, care i-a luat ca din oală. Din mărturisirile lor am înţeles cum de au fost prinşi ceilalţi doi şi care era scopul misiunii lor în România.
Din toată această poveste care a avut-o în centrul ei pe Ana, cel mai şifonat a ieşit Mircea care a considerat că scrisoarea nu-i completă dacă nu-i adaugă şi următorul pasaj:
Şi DACĂ VIAŢA-I O CONTINUĂ SUFERINŢĂ, DACĂ PREGĂTINDU-NE DE VIAŢĂ, NE PREGĂTIM DE SUFERINŢĂ, ATUNCI CE NE MAI ŢINE PE ACEST PĂMÂNT, CE NE LEAGĂ TOATE ACESTE SUFERINŢE Şi DURERI? NUMAI DRAGOSTEA, LIANTUL FĂRĂ CARE VIAŢA PE PĂMÂNT AR FI UN IAD Şi, ÎN FINAL, AR DISPĂREA!
Văzând aceasta, nevasta lui Mircea i-a spus: şi dacă dispare dragostea, desigur că nu mai rămâne nimic, nu-i aşa Mircea?
– Aşa-i.
– Atunci nu mai avem ce să ne spunem, te las cu bine, Mirce.
– Cu bine, Doina. şi au înaintat divorţul.
Sebi se gândea că infinite sunt „încercările” prin care trece fiinţa umană, lecturând scrisoare de scrisoare. şi nu vedea ce se întâmplă în spatele lui, în redacţie.
Gazeta lor era un produs nou în judeţ şi a fost întâmpinată cu ostilitate, atât de colegi cât şi de anumite persoane cărora nu le convenea faptul că există un ziar al publicului şi care nu primeşte „indicaţii de sus”. Cu alte cuvinte, nu numai că se intitulează independent, dar şi aspiră la independenţă, ceea ce nu le venea bine celor care se ştiau numai lăudaţi de presă, nu luaţi la întrebări şi, uneori, prezentau lucruri mai puţin ortodoxe în care domniile lor se încurcau. Sigur, acest lucru pe unii îi exaspera, dând replici, ameninţări, în celălalt cotidian din judeţ care, de dragul tăierii „nasului” colegilor, publicau şi asemenea materiale. Ca orice succes şi rubrica de ziar coordonată de Sebi stârnea invidia propriilor lor colegi şi, în special, a celor de la sport. Cum această idee, de a pune ziarul la dispoziţia cititorilor, s-a născut prin septembrie, timp în care activitatea sportivă este mult mai redusă. Perioadă caracterizată prin recuperări, concedii, acumulări, activităţi ce nu sunt prea „mestecate” de tifoşii sportului. S-ar putea spune că sportul în timpul iernii, cu excepţia unei săptămâni sau două, când se desfăşoară „Olimpiada albă”, campionate de hochei sau patinaj artistic, în rest apar doar ştiri incerte, apatice, neinteresante. În acest context era normal ca Sebi să se extindă cu paginile lui şi peste spaţiul rezervat sportului, ori acest lucru nu era bine văzut de redactorii de sport, că el, Sebi, cu rubrica lui, are aproape o jumătate din ziar şi astfel ei erau anihilaţi. Asta era prea de tot, prea mult. Alin a făcut rost de un material compromiţător şi l-a predat unui „prieten” de la ziarul rival. Materialul incriminant povestea că, de fapt, Sebi şi cu Sanda au plecat în Ungaria cu banii de delegaţie scoşi de Sebi.