Între cele două faze nu a existat nici o clipă de extaz, de nebunie, de fericire. A clacat în momentul când, de fapt, trebuia să zboare.
Sebi avea temperamentul flegmatic, nu era un egoist şi, cu toate astea, o grea durere îi spăla sufletul. Până acum nu-şi putea da seama cât de imensă poate fi durerea unui om refulat. Nimeni nu-şi etalează preţul persoanei sale, dar atunci când se vede respins, neinteresant pentru cineva la care ţine, dobândeşte un sentiment deosebit de apăsător, un sentiment de insatisfacţie, lipsindu-l de cea mai mică certitudine. Dintr-un om cu o anumită situaţie, parcă dintr-o dată devine un nimic, o nulitate. Cine poate suporta aşa ceva? Cu atât mai mult Sebi, care nici nu a fost pregătit pentru a iubi şi deja a şi fost părăsit. Soarta-i darnică, şi-i plăteşte fiecăruia…
Sebi intră în redacţie, apăsat de gândurile şi necazurile care şi le-a pricinuit singur, dorind să afle sentimentele Sandei a sfârşit prin a se îndrăgosti de ea, el, căruia i-a explicat că este îndrăgostită…
Numai munca ne aduce uitarea, aşa că Sebi se afundă în muncă, sortând, aranjând şi prefigurând noul număr de ziar.
Erau în Postul Crăciunului. Îşi aduce aminte că, pe undeva, avea o scrisoare pe această temă, reţinea că i-a plăcut… uite…da… a găsit-o:
„Vlăduţ se uită la Dan, face un semn ştrengăresc şi se apropie amândoi de bunicul lor, care stătea într-un fotoliu. Vlăduţ se pune în dreapta bunicului, Dan în stânga, şi ca la comandă, amândoi, deodată începură:
– Bunicule, spune-ne o poveste!
– Fugiţi măi de aici! Voi cu IBM-ul în casă, cu televizor cu sute de canale, de programe, şi eu să vă spun poveşti?
– Bunicule, noi ştim că matale ştii poveşti frumoase!
– Eu nu spun poveşti unor copii răzgâiaţi!
– Cum răzgâiaţi?
– Foarte bine. Cine le mănâncă sănătatea părinţilor, în pragul Crăciunului, cu poftele şi pretenţiile lor? Nu voi? Şi apoi, voi nici nu ştiţi dormi!
– Cum nu ştim dormi?
– Uite aşa. Voi, în loc să vă puneţi în pat şi să dormiţi repede, ca noaptea să treacă iute şi uşor, vă tot împingeţi cu dormitul până târziu, invocând toate motivele posibile, şi noaptea trece, rămâne mai scurtă şi uite aşa, dimineaţa, după ce aţi dormit numai puţin, trebuie să vă tragă cu tractorul din pat, aşa de dragă vă este deşteptarea!
– Ei, bunicule, nu este chiar aşa!
– Nu?! Dar cui îi trebuie câte ceva, după ce toată lumea se duce la culcare. Vouă vă trebuie apă, să nu mai pomenesc de altceva, că mi-e ruşine.
– Asta a fost ieri, dar azi?
– Azi, azi încă nu-i ora 10 şi voi, bineînţeles, nici nu vă gândiţi să dormiţi, ba mai vreţi să vedeţi o reclamă, ba una, ba alta, şi uite aşa vremea trece şi noi ne trezim că iară-i ora 11!
De fapt şi ăştia la televizor au un program ca o carte de joc. Din două bucăţi, puse cap la cap. Cere populaţia să mai rotească programul, ei rotesc cartea, cu cealaltă bucată care-i identică, dar ei au rotit-o.