La câteva zile de la întâlnirea lui cu Sanda, Sebi primeşte un telefon de la ea, în care i se cere o întâlnire la redacţie. Sanda a venit, dar de această dată nu singură…
– Bună ziua!
– Bună să vă fie inima! Mă bucur că te văd şi pe tine, Sandule.
– Şi eu mă bucur că ne-am întâlnit. Am terminat cursul şi m-am întors acasă şi fiindcă toate sunt bune m-am gândit să mă şi însor, asta dacă şi domnişoara va fi de acord…ceea ce mi-a confirmat. Deci, dacă tot mă însor, noi vă rugăm frumos să ne fiţi naş, de-a adevăratelea, că fără dumneavoastră nu ne-am fi cunoscut. Dacă agreaţi această idee, vă rugăm să ne faceţi şi acest hatâr. Ca să fie tot tacâmul…
– Cum să nu! O să vin să vă ajut să vă întemeiaţi căminul, numai că acest lucru mă cam descentrează… Nu de puţine zile m-am hotărât să rămân burlac şi un naş trebuie să fie cu perechea lui, care trebuie să-i fie cel puţin logodnică, dacă nu soţie, altfel nu se poate. Dacă eu nu o să pot face faţă la acest eveniment, în numele meu o să-l rog pe domnul redactor şef cu soţia dânsului să oficieze acest eveniment alături de mine. Sper că aşa o să fiţi mulţumiţi. Nu?
– Şi aşa o să fim mulţumiţi, întrucât am văzut că aţi avut şi aveţi o totală înţelegere faţă de noi şi pentru asta vă mulţumim din tot sufletul! La bună vedere!
– La bună vedere !
Tinerii au plecat şi Sebi a rămas tot singur, cu ziarul lui, ziar care devorează pe oricine, ziar care, după câte s-a văzut, nu numai că aruncă ştiri printre oameni, nu numai că-i ajută la necazurile lor, îi însoţeşte în cele mai grele clipe, uite acum se demonstrează că într-un timp extrem de scurt, trei-patru luni, ziarul face parte din societate, îi adună sau dispersează în funcţie de compoziţia paginilor şi de aici rezultă şi marea forţă ce şi-o manifestă în mase.
La toate aceste adevăruri se adaugă şi faptul că ziarul a ajuns să aibă şi creaţii proprii, cum de altfel este şi această căsătorie a tinerilor Sanda şi Sandu, care s-au cunoscut şi dăruit unul altuia prin intermediul ziarului „Clinchetul”, ziar la temelia căruia Sebi îşi dăruieşte munca şi talentul.
După rememorarea acestor fapte mai exista unul, referitor la transformarea ziarului în „roman”, acuză ce i s-a făcut de către redactorul şef, reproş care s-a dovedit a fi nefondat, iar actuala formă este creatoarea unor beneficii pentru ziar.
Sebi, „trăgând cortina” peste faptele trecute, parcă uitând de toate, s-a apucat de materialele adunate pentru ziar, ştiri, scrisori etc. Pentru pregătirea noului şpalt, o nouă infuzie de ştiri. Fiecare cititor nu trebuie să uite că, în spatele ştirilor, plăcute sau neplăcute, este singurătatea unui redactor care de fiecare dată se gândeşte la alcătuirea ziarului, ca ştirile să fie cât mai utile şi bune şi, mai ales, să aibă credibilitate şi să se simtă că au fost oferite din inimă, cu dragoste, cu responsabilitate întru adevăr. Sebi îşi aminti de nişte evenimente care au marcat viaţa unui prieten, întâmplări care-l copleşeau.
Imediat după revoluţie, avântul revoluţionar, revolta înnăscută în fiecare om, nu s-au domolit odată cu plecarea cizmarului. Era şi foarte greu ca o ţară trezită la realitate, să o pui imediat la culcare, la linişte, la calm. Unii s-au mai adunat de pe drumuri, alţii au continuat cu luptele (nici azi nu este clar cine cu cine lupta), cu demonstraţiile, culminând ce cea din 12 ianuarie ‘90 şi apoi altele care s-au transformat (unele) în mineriade, etc.