Oameni au început a se “privi” în profunzimea fiinţelor lor, constatând bunăoară că si acolo au multe de îndreptat si curăţat de tot şi de toate care au aparţinut urii, distrugătoarei URI.
În toate ipostazele era necesară neobosita muncă şi cu deosebire, braţele de muncă. Dacă mina şi-a primit obolul la acest capitol, în celelalte “sectoare “ braţele de muncă şi chiar bărbaţii lipseau. Războiul a făcut un gol hidos, acolo unde erau bărbaţii, speranţele de mai bine a oricăror familii, a băiuţenilor.
În acerba muncă de refacere, care acum le sorbea zâmbetul numai la gândul frumuseţii lucrului din alte vremuri. Lucru care se făcea de grupuri de tineri, băieţi şi fete, activităţi făcute cu nu tare multă vreme în urmă. Tristeţea constatării realităţii, la cum erau lucrurile înainte de război, înaintea masacrelor petrecute în război, locuri unde s-au pierdut “florile Băiuţului” , parcă nu le permitea nici fruntea să şi-o mai ridice din pământ, si nu mai aveau nici zâmbete. Cu toate acestea, cu tot greul, sau poate chiar de aceea, viaţa satului cunoştea un tumult, un iureş care era o speranţă că “mai binele” nu va întârzia foarte mult să se arate .
În această atmosferă de muncă şi uitare de sine, cineva şi-a adus aminte că,de fapt mai sunt si alte lucruri de făcut, lucruri nu numai de îndobitocire, de anihilare ci şi de înălţare sufletească. Una dintre aceste treburi neglijate până atunci şi dorită cu ardoare, era stabilirea şi acordarea rangului de “FRUMUSEŢE A BĂIUŢULUI”. La necazurile şi ne mângâierile fiecăruia, în toate aceste lipsuri şi dureri ale vieţii, vi-ţi spune că această preocupare pentru asemenea tipuri de lucruri, este un orgoliu nemăsurat în acele vremuri. Nelocuind în asemenea localităţi minere, nu cunoaşteţi că aici, în asemenea localităţi, populaţia este majoritar tânără. Fiecare familie are mai mult de trei-patru copii. Credinţa este că dacă nu ai acordat “astăzi” această calitate celei îndreptăţite s-o primească, v-a duce la un “mâine” când poate fiica ta va fi într-o asemenea postură, să fie ea candidata si atunci nu-ţi va conveni să fie „neobservată”… Deci trebuie! Este necesar!
Surprinşi în această “faza”, grăbirea acestui eveniment a pus stăpânire pe întregul sat. Toţi erau conştienţi că e absolut necesar să se deruleze acest obicei. El ţine de însăşi personalitatea lor şi a satului lor. Problema era, cum să faci un lucru bun, foarte bun, care să dureze în timp, dar să fie făcut şi repede? Soluţii ar exista; una dintre ele este: să se procedeze exact cum s-a procedat până acum. Să fim serioşi. Până acuma, “apărea” un asemenea fenomen în sat la 10-20 de ani, acum în aceste zile, cu atât de puţină pace, după atâta război. Probabil s-a întâmplat ca au omis acest fenomen, deoarece războiul ce le-a adus multe privaţiuni, a făcut ca aceasta să pară o manifestare pretenţioasă, raportată la un doliu neîntrerupt de patru ani. Cert era că în acel moment, moment care era de criză, s-au “trezit”că există trei candidate la titlul de FRUMUSETE si nu una, cum se întâmpla de regulă si “din când în când”. Cele trei fecioare, fiecare în parte meritau acest titlu, această cinste. Complicaţiile nu se termină aici, două dintre pretendente erau surori. Deci situaţia fiind atât de încurcată, toată lumea se ferea să rostească numele viitoarei candidate, dar mai ales nimeni nu întrezărea modul în care se va debloca situaţia. Şi cine va îndrăznii primul, să rostească numele fetei, ce urma să fie FRUMUSEŢE? Ce se va întâmpla dacă acela se va înşela în apreciere? Toată lumea îl va huli şi vor fi supăraţi pe el, ajungând stigmatizatul satului, dacă nu-i bănuit de rea intenţie, că atunci precis trebuie să-şi ia lumea în cap.