Astfel, dintr-un suvoi al iubirii a devenit un torent al urii fata de cel ce i-a refuzat dragostea. Mandria sentimentelor pure si orgoliul ei de fata au facut-o ca niciodata sa nu-i scape de pe buze cuvintele ce-i faceau inima sa sufere. Terminand scoala, a crezut probabil ca o sa se termine si zbuciumul ei. Se pare ca nu a fost chiar asa si asta ar putea fi o certitudine, intrucat nu a trecut anul si s-a maritat.
Nedorind sa ma las provocat si nici sa o starnesc pe ea, bineinteles ca am cautat sa ma comport ca si cand ea nu ar fi existat. Pe obisnuitul sonet de absolvire al scolii mi-a scris — razbunare de copil — ca nimeni nu poate sa intretina vesnic un tonus de interesant unei altei persoane. Se pare ca asta-si dorea si asta o fi fost si cauza care aruncat-o in aceasta dragoste: ambitie tinereasca, optimista, modul de-a face lumea sa se simta bine intr-un climat de sinceritate si cinste.
— Am inceput sa va spun povestea asta — continua prietenul lui Ghita — intrucat persoana se afla si ea la aceasta nunta. Am vazut-o cand s-a dus sa danseze. A ramas asa cum o cunosteam. Posaca. Foarte pretentioasa, poftind tot timpul sa fie curtata, sa i se creeze o ambianta placuta, cu mereu in centrul atentiei, cum se zice. Sotul ei se straduia sa-i indeplineasca aceste dorinte doar ca nici nu-1 auzea, si parca nici nu-i starnea interesul. Acum, la aceasta nunta, era tot asa impasibila. In timpul dansului ne-am vazut. Ne-am uitat unul la altul de parca nu ne venea sa credem ca ne aflam amandoi in acelasi spatiu. A intors capul de la mine si a inceput sa rada. Cum momentul acesta coincidea cu cel in care sotul ei ii spunea ceva la ureche, acesta, foarte contrariat, a cascat gura a mirare, dupa care s-a pus si el pe ras. De unde pana acum se stia un om fara spirit s-a pomenit a fi dintr-o data un interlocutor placut in fata nevestei sale.
Ea s-a transformat acum intr-o tampa vesela, iar veselia ii era insotita de un ras zgomotos. Bineinteles ca nu m-a mai privit toata seara. Eu stiam ca rasul imi era adresat mie. Ea vroia sa-mi arate fericirea ce-a cuprins-o maritandu-se cu barbatul respectiv, dar eu ii cunosteam falsitatea rasului si nu o invidiam. Eu nu i-am cerut dansei niciodata, nimic. In schimb ea, ori de cate ori ma vede are sa-mi dea ceva. Mi-am dat astfel seama ca nu m-a iertat si ca nu ma va ierta niciodata. Citeam undeva o butada, care atunci mi s-a parut vulgara: „Femeile iarta mai usor pe unul care forteaza dragostea decat pe cel ce-o lasa sa-i scape”. Analizand la rece spusa aceasta, care se refera la actul sexual, am considerat-o ca fiind o lezare a intimitatii, a eului feminin. A-ti insusi ceva ce nu ti s-a oferit e imoral, inuman. Dar, ramanand in limitele cuvantului dragoste, lucrurile asa stau, dupa cum vedeti. Deci, nici o sansa de iertare. In plus, daca ai reactualiza problema, mai mult ca sigur ca doamna nu ar recunoaste nimic, te-ar trata ca pe un umil visator. Tot ce se poate. Se prea poate sa fi fost si acesta un vis. Dupa ce a terminat de deslusit povestea, m-am uitat si eu mai bine la el. Am avut impresia ca nu visa — zise Ileana, dar nici nu parea chiar rupt din soare.
— Doamna Ileana, povestea aceasta ar putea fi si adevarata in cazul profesorilor de sport, nu numai a maistrilor. Asa ca aveti grija — o preveni Vasile.
— Aveti dreptate, recunoscu sotia lui Ghita, dar pana acum nu am gasit un profesor de sport sa se confeseze la acest capitol.
— Poate ca nu numai profesorii de sport, dar si alti barbati ar avea cate ceva de spus in acest sens, adauga Zina.
— Hai mai bine sa o rugam pe Ileana sa ne spuna si celelalte istorioare, ca doar ne-a promis trei, interveni de data aceasta Tudor.
— Bine, o sa va relatez o alta intamplare, care s-a petrecut in familia noastra si nu mi-am dat seama de cum s-a desfasurat pana cand, sotul unei prietene mi-a vorbit si el despre acelasi caz, spuse Ileana. Iata ce mi-a destainuit:
— Nu-mi aduc aminte ce zi era. Uf! Simt si acum ca ma i-a cu durere de cap cand ma gandesc. Noroc cu Vasile, ca mi-a deschis ochii, altfel innebuneam. Plimbandu-ma prin capitala, m-am intalnit cu Costel, un fost coleg de scoala. Noi doi intotdeauna ne-am avut bine, cu toate ca de la terminarea liceului nu ne-am mai intalnit. Ieri dau nas in nas cu el pe bulevard. Bucuria revederii a fost mare. Si da-i si povesteste, si ce mai faci? Ca doar cate nu s-au petrecut de atunci? In concluzie, el mi-a spus ca s-a stabilit in localitatea natala Runcu. E ceapist, achizitioneaza de pe aici, din capitala, ceva utilaje, iar dupa-masa pleaca. Era grabit. Desi se afla de cateva zile in oras, noi ne-am intalnit abia acum, in ultimele lui ore de sedere aici.