Masa de ospăţ s-a desfăşurat cu mirii şi două mătuşi. De atunci încă pe Elisabeta o bătea un gând:

“ Să nu fac gestul
Mâna mea să nu
Încheie cercul
Care-ncepu;
Să las prea trecătorul
Glob pe ram
Şi-n gând savoarea
Care o visam; (poate pentru Feri)
Să nu – împlinesc
S-aştept, s-amân;
Plăcerea-i veche
Faptul e bătrân,” (Ana Blandiana).

Au stat numai trei zile în Băiuţ, când au primit o citaţie de la postul de jandarmi: “să se prezinte de urgenţă la Baia Mare. Aşa şi-a început căsnicia Elisabeta, viaţa ei luând o turnură neaşteptată.
La jandarmeria din Baia Mare, jandarmii au început să o preseze pentru a le spune unde a pus sau ascuns banii.
– Care bani? Doamne bate-mă.
– Banii pe care soţul dumneavoastră i-a luat să cumpere seminţe de floarea soarelui.
– Eu nu ştiu nimic de acest lucru, şi a început să-şi expună propria-i situaţie, care pentru jandarmi ce o ascultau era şi mai neverosimilă, să fi căsătorită de aproape o lună şi să nu ştii pe unde-ţi umblă bărbatul, cu ce se ocupă. Cu toate acestea, sau pentru prezentarea acestei poveşti demnă de cei mai creduli oameni care se dau pe mâna altora, fără să ştie nimic despre ei, ori poate că suma fiind prea mare, să fii acordat o atenţie deosebită oricărui element din anchetă. Cert este că jandarmii au verificat veridicitatea spuselor Elisabetei, constatând că ea era cu totul în afara problemei. Tot în acest timp, la Dămăcuşeni se făcea inventarul la Cooperativă şi i se verificau conturile Elisabetei, care erau corecte. Acum a sosit timpul să afle şi Elisabeta pentru ce se afla la Jandarmerie. Soţul ei, Ludovic, a luat o mare sumă de bani de la cei doi fraţi care aveau mari proprietăţi, printre care şi hotelul Minerul din Baia Mare. Cum Ludovic s-a întors fără marfă şi fără bani, ei, Elisabetei i s-a pus poprire pe toate bunurile şi pe toate bijuteriile ei şi ale mătuşilor sale. Lui Ludovic n-au avut ce să-i ia. Spre seară i-au dat drumul de la jandarmerie, total umilită. Se simţea îngrozitor terfelită chiar de soţ, omul acela care trebuia să o protejeze. Pentru el a fost înjosită în faţa întregii lumi. În uşa jandarmeriei o aştepta Ioşca minerul din Băiuţ. Când l-a văzut şi-a dat seama că: “viaţa ei de familie” e cunoscută în tot ţinutul.
– Servus Erji.
– Servus Ioşca.
– Cum te simţi?
– Mai bine nu întreba.
– Erji, dacă am venit azi la tine şi aici, poţi să mă crezi că eu ţin la tine, şi că tu însemni ceva pentru mine. Am venit nu pentru că se povestesc vrute şi nevrute despre tine, am venit să-ţi spun că sunt alături de tine, că sufăr şi eu şi dacă-mi permiţi, tare aş vrea să-i trag o bătaie la “prietenul” Ludovic, să-l învăţ cum trebuie să se poarte c-o doamnă.