Capitala Ungariei, şi acum şi a acestui ţinut românesc cedat fără luptă, era un lucru ispititor, pentru oricine. Ea a acceptat această presupusă călătorie de plăcere, care s-a făcut… pe tampoanele vagoanelor trenurilor. Cu multă greutate au reuşit să ajungă în locul unde şi-au lăsat bagajele în momentul în care intenţionau să urce în tren, ca să constate că… nu le mai au. Aşa s-a sfârşit “afacerea secolului” pentru Elisabeta şi Ludovic.
Aşa i-a rămas ei să se bucure de… bucuria altora, pentru ea n-au mai rămas multe bucurii, doar dacă… nu uităm că fiind o Frumuseţe, lucru vizibil şi astăzi, mai ales când era obligată să iasă din casă, era ca o trezire când îşi dădea seama cu câtă consideraţie se străduiau “unii” bărbaţi s-o salute, să-i ofere un compliment, să se ştie pentru puţină vreme în “discuţie” cu ea. Aceste “fenomene” le-a observat prima oară când lucra în Dămăcuşeni şi au venit prima dată revizorii contabili, oameni importanţi, plictisiţi, infatuaţi chiar în momentul în care-ţi intrau în prăvălie. La vederea ei a Elisabetei, parcă sufereau o metamorfozare. Nu mai erau persoanele care vânau greşelile altora impunându-şi superioritatea, nu mai era aroganţii de mai înainte, erau oamenii care, omeneşte încercau să aranjeze lucrurile să meargă bine, aşa cum trebuie. Situaţii din acestea se produceau adeseori în prezenţa Elisabetei, dar nefiind profitoare, ba mai mult viaţa şi căsnicia ei nu prospera din asta, şi nici nu a găsit o soluţie viabilă de-a ieşii din impas cu soţul ei, cu căsnicia ei. Au hotărât să se mute în Baia Mare, ocazie cu care considera că odată rupt dintre prietenii lui, din mediul lui, poate se va trezi şi Ludovic, şi va ajunge şi el să tragă la propria lui casă. Dar numai după puţine zile de la evenimentul mutării, Elisabeta vedea că Ludovic cu convingere “trage” în altă parte. Sigur că în discuţiile purtate, Ludovic a încercat diferite tertipuri, prin care căuta ca să “scoată mingea” din terenul său. O primă problemă era că el nu are un copil, un băiat. Trebuie spus că alcoolicii îşi cam pierd potenţa… de tineri, iar dacă cineva îşi doreşte un băiat… “nimic mai simplu”, vorba reclamei pentru un soţ care are raporturi cu frecvenţă normală în căsnicie. Lucru cunoscut şi certificat ştiinţific de multă vreme. Când un om are frecvente escapade, şi când vine acasă-i “lemn” precis că nu va avea băieţi niciodată. E adevărat că Ludovic n-a spus că el să-şi facă copilul, ci Elisabeta.
Elisabeta văzându-şi visele îngropate în ţuica lui Ludovic, convinsă fiind că ea nu-şi mai poate smulge nici-un drept atâta timp cât soţul va bea, s-a dus la Băiuţ să-i ceară un sfat lui Maier. Amândoi s-au apucat de povestit şi într-un târziu, Maier o întreba pe Elisabeta:
– Tu fată de ce-ţi nenoroceşti tinereţile lângă un beţiv care nici nu lucrează. Ce fel de trai crezi tu că vei avea mai târziu cu el?
– Şi ce să fac tată?
– Desparte-te!
– Cum să mă despart, eu sunt catolică.
– Cine ţi-a spus asta?
– Cum cine? Doar suntem o familie de religie romano-catolică.
– Şi tu unde te-ai măritat?
– La biserica din cimitir din Baia Mare.
– Draga Tati te rog să mă ierţi că nu ţi-am spus până acuma, drept este că nici tu nu m-ai întrebat, dar tu ai fost botezată la ortodocşi, în Petroşani.
– Cum aşa tată? doar voi sunteţi catolici.
– Dragă tatii, este adevărat, şi am făcut-o fără intenţie, să nu crezi că eram beat. În Petroşani am avut foarte mulţi prieteni de care eram legaţi ca nişte fraţi. Acolo se merge mult mai frecvent la biserică decât se merge ori unde în altă parte.