Atunci eram copii, dar ca oameni mari, ca părinţi de copii, nu mai permitem acţiuni spontane copiilor, numai acţiuni dirijate, care nu sunt rele, dar o copilărie sub o comandă… nu-i copilărie!
Vieţile noastre se “scurg”, se “petrec” şi se trec şi ale altora, iar acei ce n-au “puteri” sunt obligaţi să se mulţumească cu tot mai puţine drepturi şi libertăţi.
Petre la toate aceste gânduri, la aceste îngrădiri impuse copiilor de astăzi, a scăpat cu un zâmbet aducându-şi aminte la, când într-o vară şi-au permis şi ei un concediu la o cabană în munţi.
Până au ajuns acolo, i-au dus cineva, o doamnă cu maşina, lucru mare-n acele timpuri. Numai că maşina fiind foarte încărcată cu boarfele noastre, cu noi, şi drumul spre cabană fiind “obişnuit” rău, doamna, a hotărât să coboare bărbaţii, ca să poată urca “până sus” cu soţia şi bagajele, măsură care-i asigura ca pe viitorul traseu să circule fără a avea alte probleme. Ele, doamnele, au plecat cu maşina, iar noi bărbaţii, lejeri am parcurs kilometrii rămaşi per pe des. Ciudăţenia a constat la întâlnirea cu administratorul cabanei. Acesta din motive necunoscute, a refuzat să le cazeze pe doamne. Problema s-a dezamorsat la apariţia “domnilor”. După un travaliu obişnuit în asemenea situaţii de “instalare”, a urmat cafeneaua de despărţire de către “doamna cu maşina”, apoi am început să “căscăm” ochii la locul în care am ajuns, la acest mult râvnit loc de recreare şi refacere.
De necrezut, dar schimbând habitatul, copiii şi-au schimbat şi comportamentul. Prima constatare, toate hainele cu care au ieşit afară, le-au murdărit în totalitate. Deci a trebuit ca soţia să “intensifice” spălatul. Fetiţa a început să-şi evite fraţii şi îşi mai “afla” şi câte-o minciună “de protecţie”. O preocupa mai mult prietenia altor băieţi şi a bărbaţilor. Ea ne-a promis că “va face orice” dacă vom pleca în acest concediu. Vă daţi seama că nici ce era interesul ei nu a făcut. De altele ce să mai spunem? Mai mult, cu toate că n-a făcut nimic, în schimb şi-a pierdut o parte din lucruri.
Băiatul cel mare avea alte metehne. Nu-l mai interesa propria familie şi-şi neglija fraţii. Căuta şi el prietenia “bărbaţilor” şi ori ce făcea uita să-şi ceară voie. Dacă fratele lui mai mic îi căuta prietenia îl ridiculiza, îl şantaja, făcea ori ce pentru al alunga de lângă el. Fiecare dintre ei căutau prietenii din afara familiei şi erau capabili de varii şicane pe care le făceau fratelui sau fraţilor, care căutau să-i împiedice în realizarea dorinţelor lor. Ei care până în acest moment erau o “gaşcă” acum căutau prietenii printre străini. Era o noutate, era o schimbare majoră în comportamentul lor.
În următoarea zi, după ce au avut “o grijă deosebită” de stomacurile lor, pur şi simplu au dispărut din cabană, având bineînţeles motive “deosebite”. Cel mai mic avea restanţă o bătaie cu alţi “viteji” de nasul lui, cel mare după ce n-a “ lămurit” că ciupercile nu cresc în pădure, a plecat la scaldă, dar pârâul de munte nu-i putea oferii nici o calorie de căldură apei, aşa că s-a apucat de strâns lemne cu care au făcut un foc de tabără, în jurul căruia au stat toată seara, până stomacurile s-au “răsculat”. În dimineaţa următoare aveai impresia că au mâncat jar cu o zi în urmă. Nimic nu le convenea şi ca să se afle în treabă au plecat după borcut, timp în care se pare că şi-au reglat conturile, dar ajungând la cabană, au reînceput şi numai la vederea curelei au mai amânat gâlceava. După care, “mintea românului de pe urmă” au considerat că-i mai bine să se joace decât… să i-a o bătaie. Joaca lor din acea după-amiază a fost aşa de frumoasă ca o desfătare. După ce n-au mai putut de foame s-au adunat “acasă”, s-au spălat, au mâncat şi au dormit ca seceraţi.