– Ştefane eu “nu mai ţin la contrazicere”, dar dacă tot vrei să-mi împărtăşeşti din cunoştinţele tale, din învăţătura ta, atunci hai mai bine vorbeşte despre dragostea ta. E un subiect etern şi-s absolut sigur că-i va face plăcere şi Elisabetei. Poţi?
– Desigur este latura plăcută a lucrurilor, dar cam absconsă.
– Absconsă? cum aşa?
– Păi să luăm începuturile ei, căutările care le face orice adolescent, sau adolescentă, până la… căsătorie. Din ce credeţi Dumneavoastră că se compun aceste căutări?
– Era vorba că tu ne spui şi noi te ascultăm, dar văd că “te-ai poticnit în prima”. Nu ne-ai sugerat că această căutare este “jumătatea”, perechea?
– Aparent da, dar făcând o mică introspecţie, constatăm că, nu e chiar aşa.
– Ce vrei să spui că s-a învârtit lumea cu dosul în sus?!
– O, nu… ştiţi ceva, aş dori să mă ascultaţi până-mi termin ideea şi pe urmă comentăm. Se poate?
– Cum vrei tu Ştefane, poate învăţ şi eu ceva nou să-i povestesc şi Elisabetei.
– Deci să recapitulăm: căutăm o fiinţă complementară. De fapt ce ne interesează la această fiinţă:
– coafura?
– ochii?, forma lor, culoarea lor?
– ne dorim să aibă un anumit fel de nas?
– dorim o gură spartă sau o gură ca cireaşa?
– cum ne-ar plăcea picioarele ei, torsul ei.(în acest moment Petre se gândea cum Ştefan îi “tranşează” fiica în factori primi). Revenim la întrebarea: “Ce căutăm de fapt?” o întrebare atât de directă nu ne-am pus-o la “începutul căutărilor” datorită faptului că n-am fi primit nici un răspuns. Concret ce căutăm?
Pe parcursul căutărilor, ne dăm seama că în prima fază, noi nu căutăm o persoană de sex opus care chiar dacă nu are o certitudine a frumuseţii sale, în accepţiunea noastră să aibă măcar statutul de “merge”,dar să aibă un minim de înţelegere pentru tine ca persoană, să-ţi agreeze cât de cât ideile, să fie un minim de acceptare din partea ei pentru tine.
– A… încearcă Petre să-şi saboteze oratorul.
– N-am terminat. Puţină răbdare încă. Această formă de accepţiune, de minimă comuniune, mulţi exegeţi o categorisesc ca fiind de natură bioelectrică, ceea ce n-ar fi exclus, dar încă nu sunt dovezi irefutabile în acest sens.
În altă ordine de idei, putem fi siguri, că noi de fapt nu prea comunicăm cu părţile componente ale trupului nostru, mai devreme enunţate, poate doar ochii să exprime câte ceva din dorinţele noastre, care evident vor trebui confirmate şi în alt fel de registru. Deci, cine realizează această concordie între cele două fiinţe, trecând peste “pofte şi atracţii”…
Am fi tentaţi să spunem că intelectul, mintea, logica, dar cum ştiţi, majoritatea oamenilor exclud raţiunea, “mintea” din efectul îndrăgostirii, a dragostei. Dar nici inimii nu-i putem aloca şi “pune în cârcă” fenomenul îndrăgostirii a două persoane, ba mai mult, nu se iau decizii cu… inima. Apoi ce-i care se îndrăgostesc, în acel moment devin circumspecţi, bănuitori, nehotărâţi, aşteptând perpetuu din partea partenerului dovezi de dragoste care să ne spulbere incertitudinile, pentru a ne putea cimenta dragostea…
– Ştefane nu…