Compresorul nu mai baga aer pe conducte, trimitea in loc de aer curat, gaz, la toate locurile de munca. De cand asta? Cat rau a facut? S-o fi intamplat ceva?!…
Puterile-l lasau. Fumul era gros. Dorea sa opreasca masina, compresorul…nu mai stia nimic, nu mai vedea nimic. Durerea, spaima l-au facut sa urle ca un animal. A fugit spre deal. Intuia ca nu-i bine. A plecat urland in jos; urla de spaima, de durere…Fugea si urla…A trecut si de casa Evei…Andrei i-a recunoscut vocea. N-a fugit dupa Nelu, pericolul era “in sus”. N-avea lampa. A intrat in mina pe intuneric. N-avea casca. A observat acest lucru dupa ce si-a lovit capul de-o lira de dilatatie. Respira greu, sacadat…Cu mainile pipaia teava compresorului sa nu se mai zdrobeasca si de altceva. Se zarea un bec rosiatic…se auzeau zbaterile ultime ale unui fost compresor care ardea. L-a decuplat, l-a stins constatand ca nu mai era nici o lumina. Gazul strangea de gat, in galerie s-a stabilit din nou linistea. A inchis hala si a plecat. Pe drum se intalni cu Ianos – barbatul Evei- care se intorcea acasa. A fost la deszapezit cu un tractor KD si acum cobora din munti.
– Sarbatori fericite, Andrei!…
– Sarbatori fericite!

Masina cu minereu, cu minerii deasupra minereului, a intrat in sat. Minerii aveau lampasele aprinse si trupurile lor formau un salas pentru trupurile fostilor ortaci, salas care-i cuprindea pe Stet si Alexandru, care, cu toate ca “priveau” spre inaltimi, lumina lor apusese dupa cum a apus si bucuria sufletului pentru cerul senin si nu le mai pasa nici de gerul Craciunului…. Masina a franat usor, cu un geamat lung. Copiii lui Stet si a lui Alexandru, parca teleghidati s-au urcat in masina in care cei ce i-au zamislit zaceau fara viata… Cei care s-au luptat din greu, ca ei, copiii lor, sa nu aibe numai vise desarte pe lumea asta, sa nu ramana tot ce-si viseaza numai in speranta Domnului….tatii lor, tatii lor pana acuma cand, fara voia lor i-au parasit si cand, la toate rugamintile si dorintele lor nu va mai fi nimeni sa-i mangaie pe cap, sa le promita ca si visele lor se vor realiza candva. Acum, daca bunul Dumnezeu nu va fi atat de solicitat de toti acei care n-au nici o mangaiere, poate, din cand in cand ii va auzi si pe ei. Trupurile inerte nu raspundeau suferintelor si imensei pierderi care golea sufletul copiilor. Era incredibil cata dragoste aveau copiii pentru ei… Si ei parca nici nu-i luau in seama:
-Tatucaaa!….tatucaa!…tata drag, de ce nu ne vorbesti? Mainile lor, ca niste animale cautau sub haine caldura pe care ei o crezusera eterna si acuma n-o mai aveau. Apoi le mangaiau fata si mainile…si nimeni nu spunea nimic…
-Tatuca, te rugam, nu ne parasi!…nu ne lasa tatuca…te rugam, iubeste-ne si tu tatuca…nu ne lasa tatuca! Noi ai cui vom fi de astazi, daca tu ne parasesti? Au inceput sa le descheie hainele, sa ii patrunda caldura care nu mai era…
-Nu ne lasa tatuca!…Nu te-om mai supara…om fi cuminti!…Te rugam numai nu ne lasa, deschide, te rog, ochii…Oamenii, cu noduri in gat si ochii-n lacrimi au luat copiii si trupurile ortacilor si i-au coborat din masina.