Wednesday, April 01st, 2009 | Scriitor:

Singura pretentie a regelui este sa-i vanda lui aurul la pretul si calitatea dorita. Regele se multumeste ca are siguranta ca la datele fixate va avea aurul platit deja. Din cate stii, in ultimii ani au trimis mai putin aur Coroanei. Acesta a fost norocul nostru, ca am primit acesti robi, acesti specialisti, ca sa impulsionam scoaterea si trimiterea aurului la timp si in cantitatile cerute de rege.
– Cum o sa faci asta, Kondrad ?
– In mare, imi cunosti misiunea. Sa protejez populatia de orice fel de atac din partea barbarilor, sa-i ajut si sa-i stimulez la lucrul din mina si sa-i trimit cat mai mult aur regelui. Apoi vin si sarcini mai putin placute. Sa supraveghez camarasul, care se banuie ca nu-i loial si, ceea ce ma rog cel mai mult la Dumnezeu, sa ma indrume sa-i convertesc la catolicism. Ultima problema, cred ca cea mai spinoasa, n-am sa incerc s-o fac altfel decat pe cale naturala. Deci voi proteja familiile mixte. Avem nevoie de ajutorul lor, nu ni-i putem face dusmani.
– Grea misiune ai Kondrad! Si poate ca greul vine mai ales din faptul ca nu-i cunosti inca pe bastinasii din Cetate. Nu stii ce fel de oameni sunt si nici ce parere au ei despre misiunea ta.
-Ai dreptate. Vom avea dificultati, dar nu-mi pun problema ca nu o sa reusesc. Daca eu nu reusesc, regele va trimite altul…si altul…Iar noi? Noi, unde vom merge Kunigunda?
– Nimeni nu va stii sa procedeze mai bine ca tine. Ar fi pacat pentru toata lumea sa nu reusesti tu, Kondrad. Pacat si pentru noi si pentru rege si chiar si pentru robii care si-au pus sperantele-n tine.
– Asta asa e, Kunigunda…
– Hai, baroane, sa lasam astea pe alta data. Ar fi mai bine sa ne culcam putin. Noapte buna iti doresc.
– Multumesc, asemenea iti doresc si tie, baroana.
Dimineata, Dan i-a rugat sa mai stea impreuna macar inca o zi…sa se mai odihneasca. Kondrad s-a scuzat, spunandu-i ca ordinul era ca, in acea seara sa fie in cetate si cum drumul a fost cam lung si mai greu decat a crezut el la pornire, va trebui sa se grabeasca sa ajunga la timp.
– Kondrad, te rog, hai macar tu si cei care crezi de cuviinta, sa pranzim impreuna!
– Primim aceasta onoare si-ti multumim, cu toate ca putini vor fi cei ce vor mai putea face fata. In plus cine a dorit, toata noaptea a putut sa tot manance.Era de unde…! In timpul pranzului, Craciun le-a urat “sa prinda chiag” si urari numai de bine si sanatate pe aceste meleaguri. Kondrad a multumit pentru urarile de bine si de ospetie, apoi i-a oferit in semn de pretuire o amuleta din aur masiv, adusa chiar de el de la Mormantul Sfant. Craciun a oferit si el cadouri. Baroanei i-a oferit o panza de borangic, iar lui Kondrad o spada lucrata aici, in Cetatea Dabaca. S-au despartit ca doi frati. Craciun i-a dat o ceata de voinici care sa-l insoteasca si sa-l prezinte lui Aulu, cnezul Cetati R… Abia dupa asta s-a pus si convoiul teutonilor si al robilor in miscare, spre cetate… Kondrad era sigur ca la apusul soarelui va bate la poarta cetatii. Si poate ca asa ar fi fost daca cetatea ar fi avut poarta. In fata cetatii pe latura de apus, exista o cetatuie asezata pe un pinten de deal. Intre acest pinten de deal si un pinten din fata lui curgea Samusul si langa Samus era o limba de drum pe care a venit convoiul.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.