– Te las sa judeci tu. Cine va cunoaste ceea ce tu vei cunoaste azi, nu va mai putea parasi Cetatea! Asa se explica de ce tu, fiind in ea de mai bine de un an inca nu-i cunosti toate secretele, chiar fiind aparatorul ei. Dintre cei care s-au hotarat s-o paraseasca, sau sa-i divulge secretele, ori au disparut, ori sunt orbi pe viata, ori au ramas fara limba…In aceasta privinta, daca te poti sau nu te poti naturaliza…tu hotarasti, daca crezi ca nu o sa te poti naturaliza, poti sa ne parasesti, daca-i vointa ta. N-as putea zice ca-i fara suparare, dar vointa ti-am respecta-o. Kondrad simti un cerc in jurul lui. Niciodata nu s-a stiut de las, dar acum, in acest moment, i se cere nu numai sa-si hotarasca soarta lui, a sotiei sale, ci a tuturor catolicilor adusi de el de la cavaleri la ultimul rob, care l-au urmat orbeste pana aici. Si apoi, el, Magistrul sa se naturalizeze…Parca-i era rusine, de el, de Kunigunda, de cavaleri. Cum sa le-o spuna? De ce a facut-o? Nimeni nu-l va crede ca nu i-a vandut. Venind in Cetate s-a gandit si a dorit sa se stabilizeze, dar nu chiar asa…Viata-i prea dura!
– Stiu la ce te imping gandurile, relua Aulu, dar sa fii aparatorul Cetatii si sa nu-i cunosti tehnica si tactica de aparare…te autodesfiintezi, dovedind o incompatibilitate cu sarcinile si titlul ce-l porti si din cate stiu pentru aceasta misiune ai fost numit si trimis de rege.
– E foarte adevarat ce spui tu, Aulu, dar toate acestea seamana prea mult a…ultimatum.
– Nu-mi convine de loc acest lucru si s-ar putea sa-mi dai chiar tu dreptate, imediat, dar din cate stii, mongolii nu ne-au dat timp de gandire!
– Si daca primesc, numai sa te duc in eroare?Sau daca te-oi trada?
– Draga Kondrad, imi permit sa-ti spun asa, poate ca si tu ai dorit sa vii aici? Dar un lucru e sigur ca tu ai pornit spre noi numai atunci cand noi am vrut asta si numai pentru ca noi te-am dorit. Te urmarim si te cunoastem de foarte mult timp, inca inainte ca tu sa te fi hotarat sa vii aici. Iti cunoastem calitatile, ele ne-au convins ca nu este rau sa te avem in mijlocul nostru. Stim ca regele dorea sa-si protejeze veniturile si sa-si supravegheze proprii functionari, ca Majestatea Sa ne va trimite un magistru. Ei bine…noi am hotarat cine sa fie acest magistru!
Auzind acestea, Kondrad isi stranse pelerina pe el. Avea senzatia dintr-o data ca se gasea acolo gol in fata cnezului. Ei cunosteau totul despre el si el nu stia nimic. Si a fost lasat si sa orbecaiasca, mai bine de un an, prin cetate si printre gandurile negre pe care le avea…
– Si atunci, Aulu…oare de ce oamenii se mai uita suspiciosi la mine? De ce eu nu cunosc toate secretele, ca sa-mi pot face meseria asa cum trebuie?
– Motive de suspiciune nu avem, numai daca tu nu ai dat prilej la asa ceva. La celelalte intrebari, stii si tu ca uneori oamenii se mai schimba. Altfel se poarta intr-un loc si altfel in altul. Apoi si functiile mai schimba oamenii. Noi nu puteam risca si am vrut sa-ti admiram calitatile si aici la noi acasa.
– Cu toate ca acestea au fost noutati pentru mine, Aulu, iti multumesc pentru ca mi-ai pretuit calitatile si, dupa cate imi spui tu, eu nu numai de azi sunt locuitorul cetatii, ci de mult timp, asa ca ma bucur. Voi fi cu trup si suflet alaturi de voi, alaturi de cetate. Iar acum spune-mi ceea ce doreai sa-i spui “Bastinasului Kondrad” si nu “musafirului”.
– Ma bucur pentru tine, frate Kondrad si te felicit cu ocazia devenirii tale bastinas al cetatii, cel mai onest, curajos si cinstit dintre magistrii Ordinului Teutonic. Iar acum, sa pornim!