Scenele acestea au devenit insuportabile pentru mine, “am pus problema” si ea mi-a raspuns: Eu te-am respectat ca barbat, ca tatal fetei noastre, dar intre noi nu mai poate fi nimic. Necugetarile tale, foste si viitoare, ne pot duce pe toti sa ne imbolnavim de SIDA ! Cine te crezi tu, sa ai dreptul sa ne condamni la moarte, fara sa fii gresit cu nimic ? Asa ca ne-am despartit …
– Deci tu n-ai SIDA ? sare Mircea in sus.
– Pai, cum sa am ?
– Mai, mai, mai … cu povestile tale mi-i omori ! Deja incepusem sa-mi iau “ramas bun de la viata”, ca acesta-i castigul cand ai un prieten cu SIDA! … Ca, in final, sa-mi spui, sa-mi povestesti cu lux de amanunte, prostiile vietii tale ! Cum ti-ai permis sa-mi spui ca ai SIDA ?!
– Nu-i prima oara, in aceasta noapte, cand gresesti. Adu-ti aminte cand m-ai intrebat, ce m-ai intrebat de fapt ? Daca am eu SIDA ? Asta era tema discutiei noastre ? Nu cred. Tu m-ai intrebat care a fost motivul pentru care m-a lasat nevasta ? Acesta a fost invocat de ea ca sa ne despartim. Ne-am despartit, nu legal, dar traim separat. Marea mea drama, care-mi topeste sufletul, nu este decaderea in ochii ei si ai fetei, ci faptul ca eu nu le mai pot aduce nici o bucurie. Tot ceea ce le-am cumparat, fie de mancare, fie de purtat, le-au aruncat. Nu ma mai pot apropia de sufletul fetei. Eu sunt “varuit” in fata ei si-a lumii.
– Auzi tu, Andrei, de fapt te-as ruga ceva, stii, de cate ori eu te-am rugat sã-mi spui cate ceva, tu mi-ai turnat cate o poveste … Doamne fereste, la inceput ma faci sa-mi sara inima din piept, ca spre sfarsit sa ma doara de-a binelea, de cum suferi tu. Ca dupa cate vad, fiecare poveste se termina prost pentru tine… N-am putea face o pauza, dupa spaima asta cu SIDA ? Sa mergem si noi la culcare ?
– Da, am putea face si asa ceva.
Si, ca niste oameni impasibili, pe care problemele acestei lumi ii lasa indiferenti, a lor probleme fiind mai fierbinti, isi tarau picioarele in dimineata spre propriile lor “cuiburi”. Greu au ajuns acasa, dupa cat au patimit, si intr-un ragaz de timp asa de scurt. Mircea era tare ravasit, nu mai stia ce sa gandeasca. Pe Andrei il cunostea de mult, dar casa nu i-a “calcat-o”, si i-a mai si demonstrat clar ca nu-l cunoaste. Totusi, Mircea se gandea ce putere de atractie mare are, “ce magnet” care pe el il atrage foarte puternic catre Andrei si se pare ca si altii sunt tot atat de atrasi in preajma lui, si asta datorita faptului ca in preajma lui nu exista plictis. Eu il stiam vesel, cu verva si, uite, era cat pe-aci sa ma bage in spital. Culmea e ca eu il prezint ca pe un prieten si de fapt nu-l cunosc deloc. Poate ca mai si fabuleaza. La prima ocazie cand ne vom intalni, o sa-l rog sa-mi povesteasca toata viata lui. Macar sa-l cunosc, cat e de sincer. In povestirile sale pare, intr-adevar, sincer. Om mai vedea! Gandurile acestea au avut darul sa-l linisteasca si s-a ales c-o portie de somn zdravana in plina zi. Mircea, total refacut, si-a adus aminte de angajamentul luat fata de Andrei. Ii da un telefon…Formeaza numarul…suna odata, de doua ori. Greu se mai trezeste, gandi Mircea…de trei ori…de patru ori…
– Allo!