– S-a perfectionat omul – observa seful pazei – de aceea nu a fost auzit semnalul de avarie si de ceilalti paznici, care nu erau sesizati de loc de ce se intampla in hala.
– Bandy a plecat cu doamna, relua procurorul, urmand sa primeasca sase milioane de silingi, bani care i-ar fi fost de ajuns sa se stabileasca acolo, sa traiasca din plin. Cine i-a dejucat planul? Acizii cu care lucrati si el probabil ca nu stia nimic despre acest lucru. O simpla punga de plastic i-ar fi asigurat actiunea si implicit viata. Dar, din experienta va vorbesc, daca nu gresea aici, gresea in alta parte. Pe astia nu-i asigura nici o casa de asigurari de viata.
-A stiut el multe dar se pare ca nu le stie nimeni, niciodata, pe toate, a completat seful pazei.
– Ei si acum, dati-i liber baiatului, iar noi ne intoarcem la frumoasa doamna, care se simte neglijata, singura in masina si voua va doresc spor la munca, mai ales ca am inteles ca-i si frumoasa aceasta munca.
– Interesanta poveste. N-am stiut ca viata ta cuprinde si un roman politist. Fara sa observ, mi-am terminat mancarea din farfurie. Da, asta zic si eu o zi din viata ta. In timpul cat povesteai m-a tot batut gandul sa te intreb, cand te-a alungat nevasta? Sau, daca-ti place mai mult, cand ai parasit-o? Scuza-mi formularile, toate s-au petrecut normal? Liniar?…
– Nu, nu as putea spune…dar asta-i alta poveste si se intampla mult mai tarziu. Poate esti obosit si tu?
– Nu!…Nu, daca tu poti…spune-mi-o.
– Iar ma vad “fortat”! Cu toate acestea, sa stii c-o fac de placere. Vad ca ti-ai dobandit si tu statutul de ascultator, nu ma mai intrerupi la fiecare faza. Oricum, povestea pe care ti-o voi relata nu-ti va da raspunsul cerut la intrebarea pusa mai devreme. Nu mai rezist psihic la atatea “suturi reluate” dar iti voi povesti un alt episod al vietii mele. Ce spui, e bine?
– Tu nu-ti dai seama ca astept? Spune tu ce vrei si-oi corecta eu pe urma.
– Bine, atunci sa-i dam drumul? In perioada in care iti povestesc, pentru mine erau ultimele zile de soferie. Bineinteles ca eu nu stiam acel lucru. Aveam trageri in poligon cu armament de razboi. De, eram si eu combatant in “Garzile muncitoresti” Nu stiu a cui a fost ideea ca toti soferii de la autobaza de transport sa execute tragerile odata cu minerii de la Herja. Pentru noi, acest lucru echivala cu o mare sarbatoare. Inchipuie-ti, fara sa te coste nimic, iti puteai vedea toti colegii de autobaza si pe minerii care i-ai carat o viata, la locurile lor de munca Era ca si cum toti am fi fost chemati la o nunta. Evident ca asa ne-am si purtat. S-a brodit ca in acele zile era moda “coniacului cu tate”. Fiecare sofer si-a, fiecare minier, si-a cumparat cate o sticla sa-si cinsteasca colegii, prietenii si viitoarele cunostinte. Cand au sosit tovarasii ofiteri cu armamentul, noi toti eram la pamant cazuti ca niste butuci. Poate nu exista pozitie in care sa se fi putut dormi si sa n-o fi aflat acolo. Fiind si o zi calda, majoritatea au cautat, cu trupul, raceala pamantului ca sa doarma. Ofiterii si sefii, vazand ce s-a intamplat cu noi, nici n-au mai intrat in poligon cu armamentul, s-au intors si l-au predat la inspectorat. Cine sa-si asume raspunderea pentru a executa trageri de razboi cu niste oameni beti si, dupa unele soapte, nici tare disciplinati.